Am oroarea să citesc în EVZ ceea ce, fără ezitare, am numit inepţia anului 2007: E Basescu un De Gaulle al Romaniei?
Florian Bichir în postură de înrăit consumator de ciuperci halucinogene. Nu am puterea de a comenta prea multe pe acest subiect hilar. Sunt încă destul de costernat. O paralelă între Băsescu şi "Du Gaulle" (cum l-a numit preşedintele la dezvelirea statuii din Piaţa cu acelaşi nume) este subiect de psihanaliză, de fapt, ce zic eu psihanaliză!, de diagnoză directă şi internare.
Argumentele sunt forţate, străvezii: ambii au încercat să elimine "partidele putrede" din sistem, ambii au forţat demisia guvernelor, au organizat referendumuri pentru reformă profundă. Bichir delirează cu ochii larg deschişi, închipuindu-şi că "vizionarul" ideolog Valeriu Stoica (un neogaullist, conform lui F. Bichir) este un admirator al politicii franceze şi că proiectul acestuia e să importe sistemul francez în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Jurnalistul îşi închipuie pe bune că în România chiar există "stânga" şi "dreapta"! Dacă era aşa mare "cap politic", Stoica s-ar fi pus de-a curmezişul unificării PD cu PLD şi nu ar fi jucat atât de prompt după falsetul lui Traian Băsescu - un preşedinte tot mai singur şi, de aceea, tot mai supus gafelor.
Nici nu ar fi trebuit să mă obosesc să scriu cele de mai sus, ci doar să fi precizat atât: atribuţiile constituţionale ale lui Traian Băsescu, în calitate de preşedinte de republică, sunt minore faţă de cele ale unui preşedinte al Franţei, degeaba această funcţie este încă încărcată la noi cu tone de simbolistică primitivă, mesianică. Măcar din acest punct de vedere, paralela editorialistului EVZ este scremută, neavenită, o probă de wishful thinking. Dar ploconeala asta ne este specifică. La noi, Hagi a fost "Maradona din Carpaţi", ăla se numeşte Sansiro Ciocoi, există o echipă Auxerre Lugoj, Bucureştiul fu "Micul Paris", iar aproape de Slobozia avem ranch-ul Southfork şi un Eiffel. De ce nu ar fi şi Băsescu un De Gaulle al României? Este loc îndestulător în precarul mental colectiv pentru toată galeria asta de personaje şi locuri groteşti, caricaturi ale originalelor occidentale.
Cel mai grav e că, după ce că însăilează în grabă câteva "dovezi" de afinitate între cei doi sus-amintiţi, Florian Bichir hotărăşte fără dubiu: "Iar, dincolo de diferenţe, Traian Băsescu e un De Gaulle pentru România." Gata cu semnul de întrebare din titlu, gata cu proporţiile, ignorăm vesel diferenţele, concluzia e coaptă şi servită. Nu contează că se dezumflă fumegând, după câteva secunde.
Aducere la zi: mai e unul care îi ţine isonul lui F.B., în Cotidianul, dar la un nivel intelectual de şatră în descompunere. Un decăzut de jurnalist care mă numeşte pe mine (pentru că am altă părere decât el, decât limba lui generoasă şi decât Băsescu) "ulceros". Aşa ştie un fost ziarist al BBC să scrie la ziar. Ăsta e sinonimul său preferat pentru altera pars... Mai nou, produce doar articole-invectivă. El are dreptate, el şi preşedintele pe care îl mângâie neîncetat cu buzişoarele prin părţile întunecoase. Restul lumii face parte din tagma ulceroşilor. Ei, ulceroşii, ingraţii acestei ţări nu au idee despre măreţul plan al preşedintelui actual. Nu ştim noi, civilii, ce proiect avea cu ţeara prezidentul şi cum fu el, helas!, învins de interesili. Editorial - Ce ii face sa le PSD PDL? ...
Să mă ierte Hiacint, dar atâta merită TRU.
Et altera pars, adică un ulceros, în opinia ungureanului: M. Cărtărescu, Intre coruptie si bici.
Florian Bichir în postură de înrăit consumator de ciuperci halucinogene. Nu am puterea de a comenta prea multe pe acest subiect hilar. Sunt încă destul de costernat. O paralelă între Băsescu şi "Du Gaulle" (cum l-a numit preşedintele la dezvelirea statuii din Piaţa cu acelaşi nume) este subiect de psihanaliză, de fapt, ce zic eu psihanaliză!, de diagnoză directă şi internare.
Argumentele sunt forţate, străvezii: ambii au încercat să elimine "partidele putrede" din sistem, ambii au forţat demisia guvernelor, au organizat referendumuri pentru reformă profundă. Bichir delirează cu ochii larg deschişi, închipuindu-şi că "vizionarul" ideolog Valeriu Stoica (un neogaullist, conform lui F. Bichir) este un admirator al politicii franceze şi că proiectul acestuia e să importe sistemul francez în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Jurnalistul îşi închipuie pe bune că în România chiar există "stânga" şi "dreapta"! Dacă era aşa mare "cap politic", Stoica s-ar fi pus de-a curmezişul unificării PD cu PLD şi nu ar fi jucat atât de prompt după falsetul lui Traian Băsescu - un preşedinte tot mai singur şi, de aceea, tot mai supus gafelor.
Nici nu ar fi trebuit să mă obosesc să scriu cele de mai sus, ci doar să fi precizat atât: atribuţiile constituţionale ale lui Traian Băsescu, în calitate de preşedinte de republică, sunt minore faţă de cele ale unui preşedinte al Franţei, degeaba această funcţie este încă încărcată la noi cu tone de simbolistică primitivă, mesianică. Măcar din acest punct de vedere, paralela editorialistului EVZ este scremută, neavenită, o probă de wishful thinking. Dar ploconeala asta ne este specifică. La noi, Hagi a fost "Maradona din Carpaţi", ăla se numeşte Sansiro Ciocoi, există o echipă Auxerre Lugoj, Bucureştiul fu "Micul Paris", iar aproape de Slobozia avem ranch-ul Southfork şi un Eiffel. De ce nu ar fi şi Băsescu un De Gaulle al României? Este loc îndestulător în precarul mental colectiv pentru toată galeria asta de personaje şi locuri groteşti, caricaturi ale originalelor occidentale.
Cel mai grav e că, după ce că însăilează în grabă câteva "dovezi" de afinitate între cei doi sus-amintiţi, Florian Bichir hotărăşte fără dubiu: "Iar, dincolo de diferenţe, Traian Băsescu e un De Gaulle pentru România." Gata cu semnul de întrebare din titlu, gata cu proporţiile, ignorăm vesel diferenţele, concluzia e coaptă şi servită. Nu contează că se dezumflă fumegând, după câteva secunde.
Aducere la zi: mai e unul care îi ţine isonul lui F.B., în Cotidianul, dar la un nivel intelectual de şatră în descompunere. Un decăzut de jurnalist care mă numeşte pe mine (pentru că am altă părere decât el, decât limba lui generoasă şi decât Băsescu) "ulceros". Aşa ştie un fost ziarist al BBC să scrie la ziar. Ăsta e sinonimul său preferat pentru altera pars... Mai nou, produce doar articole-invectivă. El are dreptate, el şi preşedintele pe care îl mângâie neîncetat cu buzişoarele prin părţile întunecoase. Restul lumii face parte din tagma ulceroşilor. Ei, ulceroşii, ingraţii acestei ţări nu au idee despre măreţul plan al preşedintelui actual. Nu ştim noi, civilii, ce proiect avea cu ţeara prezidentul şi cum fu el, helas!, învins de interesili. Editorial - Ce ii face sa le PSD PDL? ...
Să mă ierte Hiacint, dar atâta merită TRU.
Et altera pars, adică un ulceros, în opinia ungureanului: M. Cărtărescu, Intre coruptie si bici.
4 comentarii:
basescu e basescu , dar tu esti mereu "gica contra" ?
Nu Gică, Ioan contra, pentru că mă numesc şi Ioan.
O fi. Mai sunt şi pro uneori, poate mai mult când vine vorba de orice altceva decât politica românească. Dar nu am o persoană anume pe care să o susţin. Şi mă bucur că nu sunt dependent de un buimac de politician român, cum sunt mulţi.
Eu mă regăsesc în valorile Dreptei conservatoare. Carevasăzică nu există la noi. Da, ai dreptate, dacă nu-mi convine, pot pleca. Aşteaptă numai puţin.
Şi cînd mă gîndesc la un alt TRU(man), deşi fără altă legătură decît una vagă de tot...
Totuşi, nu cred că tre'să pleci nicăieri cînd te întreabă cineva dacă eşti gică contra. Poţi să fii, poţi să nu fii, este vreo normă?
Plec pe naiba, Hiacinto. Nu plec, entre nous fie vorba, să nu ne audă cineva. dar mă răsfăţ şi io, aşa, între doi ciorapi împletiţi pentru nepoţei.
Dacă asta se vede la mine, că aş fi mereu cosmin contra, nu pot decât să mă bucureşti. Nu fac curte nimănui. Woody, Gabi Garcia, Albert, Mario, Truman, masa pustie ăştia-s obectul fanatismului meu.
Trimiteți un comentariu