Décidément, a susţine deschis, dar ce zic eu, a face măcar aluzie la o posibilă reformă a laicităţii trebilor publice franceze este un act de curaj nebun în Hexagon, dar şi o măsură a unui real proiect politic, cum pentru Franţa nu am mai fost conceput de multă vreme. Până acum, în general, politicienii-administratori ai acestui stat s-au întrecut în a menţine cu cât mai multă prudenţă statu quo-ul obţinut cu atâta trudă ca urmare a prea deselor revoluţii ale gloatei pariziene.
A pune în discuţie laicitatea, până şi parţial, în detaliile ei psihotice, fobice, neurnite tot de pe la 1798, în condiţiile în care doar 51% din francezi se mai declară catolici, faţă de 67% în 1994 (cădere liberă), ce probă mai clară vreţi, fie de inconştienţă, masochism politic, fie de generozitate în intenţii, de exasperare? Pentru o singură dată, am şi io încredere într-un politician, lăsaţi-mă să-mi fac hatârul. Nu se întâmplă des, promit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu