În plină depresie, aşa cum presupun doctorul şi soţia lui, Joop are o lungă şi previzibilă incursiune înapoi, pe cînd avea şase ani şi o mamă care gătea foarte prost şi făcea din asta o virtute. Adică citea Proust şi gătea cartofii arşi în loc de copţi. Eu una îl înţeleg pe bietul băiat că nu mînca şi avea dureri de burtă. Îi înţeleg şi inclinaţia către depresii.
Prima întîlnire a lui Joop cu ciocolata a fost fireşte una de tachinare şi pe vremea aceea nu îi plăceau dulciurile şi a fost ultimul cînd s-a dus la furat nişte fructe -beere, mereu le încurc pe căpşuni cu mure şi cu zmeură, deci nişte cevabeere, l-a prins tanti care avea grădina şi l-a pus să aibă grijă de ele fără să ia una măcar.
Şi revenind la bătrînul Joop, cum stă el în fotoliu deprimat, ruinat, lipsit de praline, m-am gîndit eu aşa cîtă ironie (dulce) în romanul ăsta, în îngrijorarea familiei, în pudica Emma, soţia lui, sau printre rînduri. Pînă la urmă, de mult nu mai citisem eu un roman care să arate aşa puţin din autorul lui, care să facă o poveste clară şi curată de impresii personal-confesive. Şi tocmai din cauza ironiei dulci a domnului Schogt şi a şi mai interesantei lui previzibilităţi, o să revin cu însemnări dulci şi previzibile despre ce mai citesc din ea.
Asta e de fapt a doua carte din proiectul personal* care înseamnă a citi autori de care nu am auzit nimic înainte, care îmi sunt total necunoscuţi cu cărţile lor cu tot, chiar dacă alţii le spun renumiţi internaţional, local sau clasici. Fireşte că s-a găsit cineva să îmi strice proiectul spunînd că Der Chocolatier ar avea ceva de-a face cu Parfumul. Ei!
*ghici care personaj îşi numea fixaţiile "proiecte personale"?
Prima întîlnire a lui Joop cu ciocolata a fost fireşte una de tachinare şi pe vremea aceea nu îi plăceau dulciurile şi a fost ultimul cînd s-a dus la furat nişte fructe -beere, mereu le încurc pe căpşuni cu mure şi cu zmeură, deci nişte cevabeere, l-a prins tanti care avea grădina şi l-a pus să aibă grijă de ele fără să ia una măcar.
Şi revenind la bătrînul Joop, cum stă el în fotoliu deprimat, ruinat, lipsit de praline, m-am gîndit eu aşa cîtă ironie (dulce) în romanul ăsta, în îngrijorarea familiei, în pudica Emma, soţia lui, sau printre rînduri. Pînă la urmă, de mult nu mai citisem eu un roman care să arate aşa puţin din autorul lui, care să facă o poveste clară şi curată de impresii personal-confesive. Şi tocmai din cauza ironiei dulci a domnului Schogt şi a şi mai interesantei lui previzibilităţi, o să revin cu însemnări dulci şi previzibile despre ce mai citesc din ea.
Asta e de fapt a doua carte din proiectul personal* care înseamnă a citi autori de care nu am auzit nimic înainte, care îmi sunt total necunoscuţi cu cărţile lor cu tot, chiar dacă alţii le spun renumiţi internaţional, local sau clasici. Fireşte că s-a găsit cineva să îmi strice proiectul spunînd că Der Chocolatier ar avea ceva de-a face cu Parfumul. Ei!
*ghici care personaj îşi numea fixaţiile "proiecte personale"?
5 comentarii:
din ce carte?:D
:D
ei... stai să vezi că am ajuns la partea cînd descrie pralinele. Das ist eine Kathedrale!spune tînărul Joop gustînd o bomboană într-o cofetărie din Franţa. După aia el şi cofetarul îşi explică în detaliu gustul, senzaţia, compoziţia.Pofta mea de ciocolată are deja cote periculoase.
pai la faza asta seamana intr-adevar cu parfumul, dar cam atit. :)
":D" inseamna ca nu pup un raspuns mai detaliat? :D
Philibert Schogt-Der Chocolatier, der Publikumserfolg aus Holland.:)
Unii ar strîmba din nas la mişcarea asta Canada-Franţa-Olanda,e la modă, dar eu mă bucur de poveste şi mi-e drag personajul deja.
... iar mie sarmana nu-mi ramine decit sa fac cunostinta cu omul asta, ca altfel nu mai am liniste :(
pofticioase grüße
PS: noroc ca nu ajunge si prin Elvetia :-)) oder doch??
Trimiteți un comentariu