Suntem tot în urmă, în tinereţea lui Joop (poate Daalder sună mai serios, nu ştiu), foarte dezamăgit după prima îndrăgostire, se plimbă prin Franţa şi...are marea, rafinata revelaţie a întîlnirii cu Jerome Sorel, maître chocolatier, care îi aprinde mintea să îşi dedice viaţa pralinelor, dulcelui, amestecurilor fine. Ai lui total insensibili...aşa că tînărul are impresia că poate ajunge pe jos şi cu autostopul pînă în Franţa, la respectivul maestru pe care îl suspectează că ar fi gay, după o vreme. Frumos îi şade...Stînd în parc şi visînd, o altă apariţie îi aprinde imaginaţia: o tînără cu un copil, pe care în gîndul lui o numeşte Nathalie. De mare efect e prima lor convorbire în franceză chinuită, fiindcă Nathalie e Emma, Niederländerin. Şi de aici delicii în cofetărie, delicii în sărăcuţa cameră a lui Joop, impresionistul leitmotiv al picturii lui Manet- Le déjeuner sur l'herbe.
Lucrurile devin triste odată cu întoarcerea în ţara lui, după Emma, cu Emma, fără finele feluri franţuzeşti, într-o ţară gri şi primitivă unde pe nimeni nu interesează o ciocolată adevărată. Că mai bine mănînci zahăr cu lingura decît o ciocolată comună. Şi de aici...întrerup povestea ca să amintesc de dulcea ironie a lui Schogt în subtitluri: Der Moment der Aprikose, Hyperharmonie, Requiem für eine Birne, Dame Blanche...
Întrebarea vine acum: mai citim romanul care îşi face treaba - oare îi spune clasic? -, unde nu e exces de sex, exces de frustrări, de eu şi de lumea noastră dintre ziduri, unde naratorul e ca un abur, cît să nu scape povestea din mîini?
Lucrurile devin triste odată cu întoarcerea în ţara lui, după Emma, cu Emma, fără finele feluri franţuzeşti, într-o ţară gri şi primitivă unde pe nimeni nu interesează o ciocolată adevărată. Că mai bine mănînci zahăr cu lingura decît o ciocolată comună. Şi de aici...întrerup povestea ca să amintesc de dulcea ironie a lui Schogt în subtitluri: Der Moment der Aprikose, Hyperharmonie, Requiem für eine Birne, Dame Blanche...
Întrebarea vine acum: mai citim romanul care îşi face treaba - oare îi spune clasic? -, unde nu e exces de sex, exces de frustrări, de eu şi de lumea noastră dintre ziduri, unde naratorul e ca un abur, cît să nu scape povestea din mîini?
5 comentarii:
mi-a placut ca pe nea maestrul il cheama J. Sorel, daca ne limitam la asta, il cheama ca pe cine din ce roman?:)
Mi se pare groaznic de greu sa citesc in germana, pina acum nu stiu daca am citit ceva serios, adica traducerile din engleza la literatura de gagici a mers vagonabil, dar Monsieur Malaussene imi da un malaiseeeee... :|
Nice:-)
Monsieur Stendhal...păi autorul ciocolatierului a ales nişte nume să le ţii minte. Sigur s-a gîndit la mine, mai uit numele personajelor, dau descrierea lor completă şi întreb disperată "hai, mă, cum îl chema?" Nu ţi se întîmplă?
Eu am probleme cu vorbitul în germană(ca şi în română, cînd nu îmi plac interlocutorii), am impresia că sunt un fel de clovn care se împiedică :)şi nimeni nu rîde.
vio nu o crede te rog, e incintatoare cind vorbeste germana, e de admirat nu de ris :-)
vio, imi ierti curiozitatea? citesti D. Pennac in germana? cunosti precis si celebra lui carte "Wie ein Roman" :)
mulţumesc, aglaja, te-aş pupa virtual, dar am răcit brusc, am vocea lui sartre :)). Şi nu mai pot acuza romanul lui Schogt de previzibilitate, fiindcă s-a întîmplat ceva...
wie ein roman nu cunosc. monsieur malaussene e prima carte a dumnealui pe care o citesc in germana, la inceput mi-am prins urechile rau de tot, intre timp am renuntat sa mai inteleg chiar tot si merge:-)
am 5 bucati ale dumisale in romana, urmeaza fructele pasiunii si dictatorul si hamacul (daca nu confund ceva...)
Trimiteți un comentariu