Scame și smocuri de suflet flutură pe toate cărările bătute de pașii mei, prinse în ciulini, în sânziene, în tufele de zmeură, în pânzele de păianjen nevăzute. În ochii marmotelor, am rămas eu. Un trecător. Doar muntele nu mă va ține minte. El n-are memorie. E prea măreț și autosuficient. Cu toate că, la rândul său, ros de ape, de ghețari și vânt. Trecător și el, la o scară mult mai mare - aproape o veșnicie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu