Dacă-i privim cu stăruință, oamenii care conduc automobile arată un pic ridicol. Stând în fund, cu un aer dezabuzat sau, dimpotrivă, cu o poză bine gândită, îndelung exersată dinainte, ținând monarhic volanul în mâini sau o mână uitată pe schimbătorul de viteze. L-am surprins pe unul îmbrățișând tandru cu palma cotiera moale din dreapta lui. Era singur în mașină, cum sunt mulți alții, de altfel. Cum sunt și eu, în mare parte a timpului..
Așteptând ca dobitocii în trafic (pe cine faci tu dobitoc?) ori gonind ca apucații, deși nu-i grăbește nimeni, nu se grăbesc nicăieri, dar accelerează. E un paradox: ăștia adoră să se afle în mașină, dar în egală măsură par să-și dorească și să ajungă repede unde au treabă. Nu dau semne că ar fi conștienți că ajungând mai rapid la destinație petrec, de fapt, mai puțin timp în acea mașină în care adoră să petreacă atâta timp încât, de fericire că-s la volan, apasă accelerația și sosesc mai devreme, iar apoi sunt frustrați că acum ce mai e de făcut și abia așteaptă să se ivească o altă treabă pentru care e nevoie să folosească mașina ca să ajungă cu iuțeală și acolo și dacă s-ar putea să nu fie niciodată obligați să se dea jos, ci să fie alimentați din mers, să doarmă la volan, să se cace și să se împlinească sexual la volan! Pentru ce durată? Una care să nu se sfârșească în veci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu