Baricco, Această poveste: „Nu există nici un fel de eroism în pedepsele pe care ți le aplici de unul singur, nu sunt pedepse, de fapt, ci neînțelese plăceri.”
Pentru a găsi forța să continui, din când în când trebuie să ți se mai întâmple și câte un lucru bun. Dar răsunător de bun, nu dintr-acelea discrete. Relele ce ni se întâmplă sunt mult mai histrionice, se dau în spectacol, fac gălăgie, scandal, mă asurzesc.
Devii incapabil să discerni binele cel timid, subteran, molcom, într-un așa vacarm al lucrurilor ce nu funcționează.
Când, într-un sfârșit, găsești un plan, o rezolvare (departe și aia), ceva se strică, altceva cade, se oprește din bunul mers, subit, nu mă mai pot baza pe ceea ce, până de curând, mi se părea cert, stabil.
J. Attali: „Aaron, prin tăcerea sa, explică faptul că nu stă în puterea noastră să pătrundem durerile inexprimabile, ne face să înțelegem că durerea e consubstanțială naturii umane; că a iubi o ființă trecătoare înseamnă să fii, la un moment dat, condamnat să suferi, în tăcere, la pierderea celui drag.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu