Sunt atâția șerpi care doar dorm acum, aliniați, aproape urlând ca să acopere zgomotul mașinilor, subzistă acolo, mai departe, picotind în umezeala ta nesănătoasă, în adăpostul lor, martori ai unor intenții crude (prin lipsa lor de simpatie, prin opacitatea în care zac și mor încet strangulate).
Nu-i loc de nici un viitor aici. Stările ni se schimbă cu repeziciune, nu trăim două zile la fel, noi - adică - nu ne suntem identici nouă înșine două zile la rând. Cum să abordezi asta?
Mi-au fost, uneori, necesare luni de zile ca să am în sfârșit curajul să pun niște întrebări, să pot îndura fără obișnuita senzație de dezintegrare răspunsurile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu