Muzica a tras timpul în ea, nu m-am mai putut desprinde. Urechile - lipite de cap, fidele, au ascultat bine și cu discernământ, respingând ce nu suna la fel de încântător ca prima dată.
Câteva piece trance ce mi-au dat nesănătoasa iluzie că m-aș putea întoarce în urmă cu 20 de ani, când mă întâlneam cu ele prima oară, dar nu ca să le aud din nou în premieră, ci ca să regăsesc spiritul nelumesc al vremii aceleia.
Aveam iluzia că iubeam în fiecare zi, fără să-mi fi fost necesar un obiect al iubirii. Senzația unei îndrăgostiri veșnice. Îmi iubeam prietenii cu erotism maxim, iubeam soarele, nu mă speria răcoarea serilor, nici un drum nu era prea lung, nici un sunet prea puternic. Nici o fată, prea mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu