Casa copilăriei, definitiv compromisă astăzi, va dispărea în curând, nu mai există. Am mers acolo si i-am privit chipul stricat, de nerecunoscut, ca să mă obișnuiesc cu gândul că nu peste mult timp va pieri. Să accept. Odată cu ea se duce și amintirea concretă a unui timp fantastic din viața mea. Nu idilic, fantastic!
Bălării, câțiva copaci care mi-au fost martori.
Nu se va alege nimic din toate alea, iar eu va trebui să mă decid de unde mă trag, încotro mă-ndrept, să mă rup, să continui să pășesc fără înecăcioasa nostalgie de azi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu