Aș cumpăra vrafuri de cărți de la antik, apoi le-aș studia ca să aflu adevărul despre toate cele. Le-aș citi la lumina lămpii de birou, cu lupa, înmuind la răstimpuri degetul pe limba ta scoasă - gesticulația contează mai mult decât învățarea în sine - ca să dau pagina.
Chef să mă tolănesc în vecinătatea unei piei dezvelite, să citesc ceva fierbinte, cu mici sorbituri pedante, nu cumva să mă opăresc și după aia să nu mai simt gusturile (ce se discută).
Se aude aspiratorul. Cineva bate amarnic un covor ce sună gros și prăfuit. Există și un sunet al prafului.
Când eram mici, ne plăcea să facem praf. Trăgeam după noi pe drumul de țară, în goana mare, crengi căzute din copaci după furtună și ridicam un nor de praf care, un timp, atârna imobil în arșiță, în urma noastră. Eram mașini!
Alarmă falsă, cu furtuni și ploaie. Nu plouă și nu furtună.
Nu dorm. Toată ziua - înmărmurit de somnolență, dar cred că a fost, de fapt, refuzul de a lucra, nevoia stăruitoare de a mă ocupa numai de mine însumi, de treburile mele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu