Privesc mașina neagră, mângâindu-i cu ochiul formele, așteptând să urc în ea, s-o respir o dată, scurt, ca s-o iau în posesie, să-mi leg centura, să o mân tandru și calm.
Cer și eu dezlegare să comit gesturi prostești, ieftine, negândite, pe care să nu fiu constrâns să le plătesc apoi ca pe niște greșeli (cu toate că nimeni n-a fost rănit, dezamăgit, păcălit). Sunt numai niște jocuri înzestrate cu rara însușire de a mă extrage din obișnuitul carusel al gândurilor obsesive, al analizelor sterile, al temerilor infantile.
Dinainte de a fi murit a.l.ș., de când încetase să mai vină în vizită, m-am deprins să scriu ca și când m-ar citi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu