Acela a fost, țin minte, un an cu soare firav, picioare lungi & reci, zile scurte. Plecări, reveniri, încercări, banalități. Dezlănțuiri lexicale pe Facebook. M-am simțit citit, ignorat, am contat, m-am conturat sau, dimpotrivă, am călcat în ridicol. În anul cel nou, trec de mână cu bucuria dorului. Bucuria că dorul joacă rolul speranței, nu partitura durerii sau a deznădejdii.
Rămânem eu și speranța, eu pradă ei, evit umbra - am avut parte de atât de multă anul ăsta încât aproape că o pot transfera la capitolul întuneric. An de eclipse încruntate, de căderi grase și reîntoarceri la oile noastre - unele cu totul îndoielnice (nu oile).
Să păstrez starea asta de spirit, nu zic tot restul anului, că poate nu-i dintre cele mai bune, dar e liniară, e „în fierăstrău” când nu e liniară, și-mi dă răgaz să mă ocup de suflet & de minte, nu să zac abulic și sedat (cum am zăcut mare parte din luna ce abia se încheie, peste pântec, la palton).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu