După fiecare baie, fac un duș. După fiecare masă, fac un scaun. Nutresc un respect profund cel puțin pentru mesele principale ale zilei - așadar, pot dovedi că dețin simțul autorității, iar casa mi-e bine mobilată. Nici chiar mesele secundare nu le-am tratat vreodată cu dispreț.
M-am îmbătat cu Philip Roth într-un weekend. În tren spre casă, fără muzică. Numai eu și cartea, și mirosul de descompunere din vagonul demult casabil. Cât îl îndrăgesc pe Roth! Sunt ca rupt din el, mă scrie, scrie cărțile pe care le-aș fi scris eu, cu vocea pe care o ascund eu de mic în mine, vocea indignării, a intoleranței, a lucidității maxime, a inapetenței pentru minciuna de sine. Scrisul firesc, demitizant, senzualitatea rece care anunță mai mereu eșecuri sonore, drame. Goodbye, Columbus - am citit înfometat, cu ochiul lipit de pagină, până la durere.
Când mi-o fi venit ultima oară să plâng? Să fi fost vreun vis în care mă dădeam cu sania?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu