Din trecutul nu din cale afară de îndepărtat, îmi aduc aminte nu clipele oarbe petrecute cu „iubitele” de ocazie, ci clipele de muzică, aer, libertate din vârful (sau de la poalele) dealului nostru. Comoara minutelor împreună cu vremelnicii prieteni neromâni. Prima beție cu vin roșu, sec. Găoacea în care muzica bună, aleasă și pusă de mine, mă cuprindea și mă făcea de neatins. Muzica, obișnuiesc să spun, nu m-a rănit niciodată. Le-a rânduit pe toate. Și-n seara asta le-ar fi rânduit, de-am fi rămas acasă, adunându-ne într-un singur loc toți cei care ne cunoaștem.
