Iarna verii noastre

Afară, în oraș (orașul e centrul, nu?). Fotografii, cărți, o bere. O librărie parcursă la pas, în încovoierea spinării. Romanul postum al lui a.l.ș. Cumpărături compulsive (tot ce am cumpărat de pe unde am fost plecat).

***

Poate că talentul de prozatoare al Zeruyei Shalev e mai șlefuit și străluce (sau reiese) mai cu putere din praful lexical ce năpădește, în rest, romanul Thera, în episodul cel mai bine redat al primei jumătăți a cărții: întâlnirea dintre Ella și Oded, terapeutul, soțul lui Michal. Apropierea fizică, micșorarea distanței, aproape atingerea. Cei doi se respiră reciproc, ca niște bestii. O altă imagine înghețată, filmată circular.

Nimerită în fața casei lui, când el tocmai ieșea pe ușă, îmbrăcat nepotrivit cu vremea de afară, ploaia de iarnă, un rucsac în spate și întrebarea: ce haine, ce bagaje iei cu tine când îți părăsești familia, casa?

Pe urmă, nesfârșitele, inevitabilele rememorări. Prostirea aceea specifică iubirii disperate, neajutorarea, coborârea la stadiul de sugar, apucături care călătoresc nestingherite prin vârste, însoțesc îndrăgostirea, fac parte din ea și o nutresc. Frânturile de amintiri, cioburi ale orei petrecute cu el - soțul alteia, soțul fugar, alină răni mai vechi și iscă îndoieli proaspete. Ratarea unei nopți împreună, ce ar fi fost menită cuvintelor, nu gimnasticii sexuale.

http://www.extraordinary-thing.com

Iat-o pe Ella, atașându-se contra naturii de copilul lui Oded (și al lui Michal - celălalt cuplu în criză) - e fiul bărbatului pentru care a făcut o mică obsesie (o recunoaștem deja, pasiunea obsesivă, iscată de n'importe quoi: un canin dintr-un surâs de mascul, o tâmplă grizonată, o umflătură de prohab - ce infectează gradual și adesea devastator femeia de 30+ shaleviană). Băiețelul-obiect, ființa-fetiș, suplinitorul firav al tatălui său, de care ea, pare-se, patologic sau în mod „real”, s-a îndrăgostit.

Privind copilul cel străin (peste capul propriei progenituri, care acum îi pare insipidă), găzduindu-l, îmbăindu-l, i se roagă, de fapt, tatălui acestuia, îi aduce bărbatului-tată ofrandă, omagiu, jertfă. Să vină, să intre, să revină, adică, să-l facă să vină definitiv în casa ei, ca să-i testeze ei maternitatea și disponibilitatea la matrimoniu. Soțul „titular” (încă) este cu totul scos din schemă.

Și sunt înșirate, în paginile ce urmează, alte și alte metafore contorsionate, pe care le-am poreclit eu „arheologice”, depuse în straturi și scoase parcă din puța gândirii.

Și n-am terminat!