Întâlnesc pe coridoare copii care au un miros ostil, vreau să le câștig bunăvoința, să mă dau bine pe lângă ei, dintr-o temere mai veche a mea, ca să nu mă facă de râs în public - copiii rostesc adevărul în gura mare, copiii arată cu degetul lor mic, grăsuț și neîndurător și râd cu cruzime de defectele vizibile ale unui trup, ale unei fețe, copiii ascunși aruncă cu pietre în plăpânzii ca mine. Între ei, o fetiță care le povestește ceva cu însuflețire, folosindu-se de cuvinte obscene.
În cele din urmă, așteptarea mea fricoasă, nu mai vorbesc de încăpățânarea de a alege musai o cale „omologată” pentru a coborî, e recompensată. E al doilea „premiu pentru lipsă performanță” primit din partea cenzurii acestui vis. Se dovedește că nu toate ușile de pe holul cel lung nimeresc în apartamentele bătrânilor, mai găsesc și două lifturi și un wc. Lifturile erau și ele prevăzute cu vas de toaletă și cu bideu! O voce lămuritoare din off îmi spune că obiectele sanitare sunt puse acolo pentru cei vârstnici, în caz de necesitate.
Visul nu s-a lăsat adormit cu una cu două. Mai folosi mici capcane, întinzându-le în calea ieșirii mele din acel obscur labirint stalinist, claustrant: mecanicii morocănoși, care reparau în silă ascensoarele subit defectate, refuzul liftului în care am intrat de a răspunde la chemare, trebuia să fiu foarte vigilent, aș fi putut cădea în puțul lui, să fiu, deci, precaut la fiecare pas. Dar aceste piedici nu-mi alterează curajul, e destul să aflu că există posibilitatea unei evadari și mă mai liniștesc. Câștig acum cu un plus de relaxare - actor slab al propriului coșmar ce sunt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu