mă intrigă, totuși, făptura asta care dimineața e copil și mai spre seară, cu poșetuța pe-un umăr, cu părul adunat, fir cu fir, într-un coc, văleu, nimicitor, bogat, buzele conturate și strânse, la rându-le, într-un botic supărat ce se arcuiește și zvâcnește strunind cuvintele căzute la întâmplare pe limbă, fetița își leapădă încet pielea de lapte, intră în trening și se preface în vampă, iar noi visăm nopțile cum o ucidem cu un biet pistol care nu ia foc, dar care ne arde palma ținându-l în mână, vraja privirii ei înroșește pistolul, îl arunc cât colo și-o forțez pe intrigantă să-și întoarcă fața la zid, poziția polițienească pentru control corporal, palmele sprijinite de peretele cojit, neînfricoșată, făptura în preschimbare continuă să mă cerceteze peste umăr cu privirea ei impasibilă, ochii sclipindu-i ciudat, conștienți de puterea lor nemăsurată cu metrul etalon sau cu indicele forței de frecare, unde-i maestrul farmecelor iraționale să vină dumnealui cu un număr special și să oprească această clipă la minutul 18?
3 comentarii:
Asta e scrisă dintr-o suflare, și tot așa se citește.
Dintr-o suflare, fragmentare și fără urmare, nici dezvoltare. Așa cum obișnuiesc.
Mi-a plăcut pe de-a întregul, dar mai ales sfârşitul in minutele unei clipe..
Trimiteți un comentariu