vineri, 6 ianuarie 2012

Extravagant

Mi-amintesc de o zi în care, la fel ca alți oameni mai degrabă cenușii, am stat pe margine și am comentat o apariție neobișnuită: o femeie cu pălărie-joben albă, pantofi cu platformă albi cu ceva sclipici, o vestă de blană, mult machiaj, lăsînd în urmă un parfum sufocant. Cu zîmbete ironice am comentat, desigur. Dar acum mă gîndesc, de fapt, eu admir aparițiile extravagante, aiurea, sărite de pe fix, ieșite din comun, poate vulgare, poate kitsch din cap pînă în picioare. Sunt oameni care au îndrăzneala nebună să se expună unei mulțimi de ochi dezaprobatori, ironici, oameni care trec printre comentariile obraznice și nesimțite ale celorlalți. Sunt oameni care au puterea asta, să te lase gură-cască de uimire, nedezmeticit. Le admir curajul de a ieși în evidență și de a fi cum vor ei. Aceste apariții bizare îmi aduc aminte de două lucruri: creativitatea este o treabă perversă, iar a avea imaginație nu înseamnă a vedea doar lucruri pozitive și frumoase. Așa că recunosc: îmi plac ciudații.

28 de comentarii:

brightie spunea...

ma gandesc la mine pe la 19 ani. cum purtam camasi cu cravata (barbatesti! ale tatei.). n-as mai avea azi curajul ala. :))

p.s. ma prapadesc de ras cand ma gandesc ce trebuie sa fi crezut despre mine oamenii rectilinii. :))) ma bucur ca mama nu m-a oprit, n-a comentat nimic. si ma mir totodata.

Cristian SÎRB spunea...

Nu sta nici o putere in a lasa pe cineva cu gura căscată, provocând o uimire de acest soi. Mai greu e sa impresionezi cu ceva bun decât purtând o paraşuta pe cap, desigur. Să nu-mi spună mie cineva ca e chic, original sau lăudabil sa mergi la prasit porumb îmbrăcată ca o dama din belle epoque. Un trup pe care un tricou si o pereche de jeans stau bine mă pot atrage si mă pot izbi senzorial la fel ca pe alţii o paraşuta. Aştept momentul in care o sa citesc aici ca l-ai întâlnit pe Ludovic al paispelea, asteptase la coada la covrigarie.

Cristian SÎRB spunea...

chiar crezi ca e asa greu sa fii extravagant sau sa provoci scandalul? pai, asa as avea delicii zilnic, întâlnind puradei cu fundul gol, ţigănci care îmi striga cu o dulce extravaganţa, cu un incomensurabil curaj de autoafirmare, aratandu-mi in acelaşi timp, sa le mănânc P... Bărbaţii epilati pe pulpe, pe cei pensati, ochelarii de nerd, bmw-uri cu abtibilduri cu flăcări pe aripi, clădiri roz, porţi monumentale kitsch, cu amorasi etc. Nu cred ca ducem mare lipsa de din astea aici, deci avem parte zilnic de lumea pe care o descrii, este in floare! Nici nu mai e ieşit din comun, e regula. Ieşit din comun rămâne a fi, astazi, elegant.

Hiacint spunea...

@brightie: nici ai mei nu au strimbat prea tare la tricourile negre cu 3 numere mai mari, dar eu m-am facut ca uit cum era si iata ca o cert pe sora mea mai mica (prefera evident negrul si cozile de cleopatra la ochi)...mie mi se pare interesant, legat de cravate si camasi, cum se imbraca Ellen DeGeneres, pare ca are mereu acelasi stil masculin, dar fiecare tinuta e altfel (with a twist).

@cristian: nu ironizez pe nimeni aici, ar fi fost ridicol sa incerc sa evit etichetele, dar am invatat, meditind la tema asta, ca sunt mai multe perspective. Iata-ma pe mine, sprijinindu-ma pe ceea ce stiu si cred despre arta si frumusete cum fac judecati de valoare. Iata-ma pe mine intrebindu-ma daca as avea tupeul sa defilez sub ochii rautaciosi ai multimii. Raspunsul e: nu, nu as avea, mi-e rusine si asa, "normala". Asa ca ii admir pe cei care au indrazneala asta, oricare le este alegerea. Asta nu inseamna ca acuz pe altcineva sau ca imi bat joc de normalitate.

Cristian SÎRB spunea...

Pare sa devină mai limpede, poate ar fi fost mai potrivit sa spui ca îţi plac si ciudatii. Cu bold pe si. A nu fi extravagant in outfit nu este egal cu a nu avea îndrăzneală sa fii astfel! Iar risul trebuie permis! Poate ca bizareria nu este o trăsătura interioară generalizată, revelata sau nu de prezenta sau lipsa curajului. Nu sunt bizar la exterior pentru simplul motiv ca nu îmi place. Pentru ca mă simt bine cu îmbrăcămintea pe care o port.

Nu exista pentru mine haine pe care nu CUTEZ sa le port, ci haine mai curind dintre cele care NU ÎMI PLAC. Iar lipsa de afinitate cu aceste haine refuz sa mi se insinueze ca ar fi de fapt imburghezire sau laşitate, conservatorism etc. Sunt destul de onest cu mine sa fac diferenţa intre refuzul pe motive estetice, incompatibilităţi cu setul meu de plăceri, si cel venind dintr-o rezistenţă invidioasă la picanterii vestimentare. Sigur ca zimbesc când vad trecând o paparuda.

Cristian SÎRB spunea...

Îmi place felul lui DeGeneres de a fi lesbiana la tv. Nu e nimic sfidator in cum se poarta. Spre deosebire de printesele noroioase aciuate pe malul Dâmbovitei de prin sate prapadite, care se îmbracă pretenţios, ca nişte ţoape ce si sunt, in tentativa acută de a-şi face uitat mirosul de mahala, de grajd, de cartier muncitoresc.

Deservicii fac imaginii homosexualilor paradele de tipul gay pride, populate de inşi si insoaice despuiate, ca si când a fi homosexual ar însemna a fi in primul rând obsedat sa ti-o tragi cu cineva de acelaşi sex si sa te expui cvasi-nud.

partealuminoasa spunea...

" Deservicii fac imaginii homosexualilor paradele de tipul gay pride, populate de inşi si insoaice despuiate....cvasi-nud".
Mare adevăr ai grăit.

genovevadans spunea...

Si eu cred ca sunt de admirat oamenii care se simt bine in pielea lor si care au curajul sa-si arate propria natura intr-o imagine fidela, nu impusa de societate, chiar daca au de luptat pt asta. E important sa fii TU, pe gustul tau, nu pe al celorlati. Nu-ti foloseste la nimic sa te lasi schimonosit si inhibat de dragul lor. Iti faci tie o defavoare, iti arati vulnerabilitatea si poti fi mai usor de manipulat...

Cristian SÎRB spunea...

Extravagant? De acord, atâta vreme cât asta vine dintr-o „chemare” interioară. Altfel, insist: a fi extravagant NU trebuie considerat sinonim cu a fi eu însumi (el, ea). Foarte adesea, extravaganța=exhibiționism și în acest caz asta ascunde altceva, e dejaun simptom, nu mai este dezvaluire de sine sau asumare a nu știu cărei naturi. Sinceritatea exhibiționistă este o falsă sinceritate. Una care ascunde mai mult decât deznudează. Să fim foarte atenți cum jonglăm cu admirațiile astea de cabinet.

Cora_ spunea...

ei bine, da, si mie-mi plac ciudatii. ciudatii "frumosi", fir-ar sa fie! :))

Cristian SÎRB spunea...

Orice o fi însemnând asta, nu? OK. Eu încerc așa un amestec de amuzament cu indignare asistând la această demonstrație de simpatie aseptică, manifestată dincolo de un paravan protector, față de niște creaturi care mai mult vă fascinează decât vă inspiră. Distanța protectoare deformează percepția, se vede de la o poștă asta. Până la urmă, și Hitler, după 50 de ani, poate trece drept un mic simpatic frustrat.

Hiacint spunea...

genovevadans: uneori se întîmplă ca și în lucrurile neciudate să apară presiunea societății; dau un exemplu, cunosc fete care după 25 de ani intră în criza măritișului, începe să li se pară ca și cum e ceva fundamental greșit la ele de nu le ia nimeni. De ce atîtea griji pentru o alegere care ar trebui să fie personală? e foarte greu să te păstrez întreg și autentic și în alegerile obișnuite, darămite în cele care implică expunere. Sunt de acord că e de admirat.

Cora_: cum sunt cei frumoși? :)

Cristian, mie nu mi se pare că te amuzi, ci că dai exemple extreme ca să arăți cît de mult te enervează postarea asta.

Cristian SÎRB spunea...

e halucinant! Nu mai comentez. Mă depăşeşte o asemenea apologie. O sa tresar de acum cumva anume la vederea nebunelor oraşelor, îmbrăcate "curajos" ca nişte parasute.

Cora_ spunea...

Cristian, pune si tu nume inainte de replici, sa ne "prindem" cui te adresezi. Nu stiu daca partea cu "paravanul aseptic" mi se adreseaza, deci nu pot pentru ca sa comentez. :))

Hiacint, de ex: mai zilele trecute, intr-o statie de metrou(nu intamplator zic eu, langa muzeul de arta contemporana din Montreal), un tanar isi construise o barca din carton, pe care o pictase divin, cu care "plutea" pe ciment intr-un ritm de chitara si in care infipsese o undita prefabricata, la capatul careia atarna "un bas de noel". Am stat putin sa il ascult si am plecat de la intalnirea cu el cu mai mult decat de la o discutie de cateva ore cu cineva neinspirant. And so...:)

Cristian SÎRB spunea...

Nu mă adresez cuiva anume, eu mereu am scris pornind de la text în primul rând, de la postare adică. Am obsesia asta să fiu on topic, nu să umblu pe arătură.

Vă reamintesc, dacă trebuie, că se discută strict despre vestimentație bizară și nu despre curajul de a fi original în general. A umbla costumat în barcă este, încă (până la noi revizuiri), o treabă de care se pot ocupa doar psihiatrii. Eu sunt cu mult lăsat în urmă de așa ceva.

Apoi, fascinația asta de cinema pentru bizar, și semnul nedrept al echivalenței pus între bizarul afișat (exhibat) și curajul de a fi autentic le receptez cu acuitate ca fiind niște falseturi demoazelești. Cam cum este socialismul (caviar) pentru intelectualii occidentali, proferat din cabinetele lor bine căptușite, intelectuali care nu l-au simțit niciodată pe pielea lor, dar l-au susținut frenetic.

O extravagantă formă de expresie poate fi, pentru alții, și tăcerea, poate am uitat? Extremismul este un creuzet bun pentru creativitate, nimeni nu contestă. Când ai ce spune, firește. Altfel, e pur exhibiționism! Niște haine păsărești nu sunt întotdeauna semnul unui interior creativ.

Hiacint spunea...

Cora_: frumos :)

Cristian: și uite așa ne completăm noi.

Cristian SÎRB spunea...

completati-va frumos.

Cora_ spunea...

"Am obsesia asta să fiu on topic..."
O aveam si eu, cand eram f. tanara si ma luam tare in serios...

Hiacint, frumosul ne intra in casa, numai daca avem usa deschisa. :)

Cristian SÎRB spunea...

Nu ai decât să nu fii on topic, nu e postarea mea, nu pot impune asta. Câmpii îs liberi de bătut.

Urarea mea e să vă intre omul-barcă și femeia-joben în casă cât de curând. Nu pot decât să sper că-i lăsați să pătrundă fără să se descalțe la ușă, contrar obiceiului românesc (oriental). Altfel, oricine îi poate „aprecia” de departe. Nu e nimic special sau „deschis” în asta.

partealuminoasa spunea...

Mie îmi pare ca de fapt subiectul din spatele subiectului e dezinhibarea.
Te irita - aşa pare, Cristian, aşa de mult ideea ca cineva îşi "da drumul" pe stradă îmbrăcat dupa cum îl taie ne/inspiraţia?
P.s. am râs realmente cu lacrimi la fraza " O sa tresar de acum cumva anume la vederea nebunelor oraşelor, îmbrăcate "curajos" ca nişte parasute."
P.p.s. cum faci diferenţa la simplă vedere pasageră între o punkerita adevărată şi una închipuită?

Cristian SÎRB spunea...

chiar îmi pare rau ca am scris atat de mult, m-am si repetat, si doar atat s-a înţeles din poziţia mea, care NU este împotriva extravagantei ci a unui fel de subinteles al acestui text cum ca extravagantii sau bizarii sunt adevăraţii curajoşi ai străzii, iar noi, cei care ne simţim bine in pielea noastră asa, in blugi si tricou banal, am fi asa din teama, din laşitate... Să fiu corectat daca greşesc.

În îmbrăcămintea pe care o port, si eu ţin sa spun ca "imi dau drumul" pe strada, daca asta o fi scopul, fiind fix cel care vreau sa fiu. Nu Tanjesc nici după mocasini de indian, nici după freza de d'artagnan, nici sa umblu cu blugii decupaţi in fund; ceea ce port mă reprezintă cu totul pe mine cel ce sunt. Tot ce as vrea si nu mai fac e sa mă vopsesc blond pentru un party techno. Cum? Stramba cineva din nas la techno? Da, e un stil extravagant, dar acolo, in cluburi.

Întrebarea cu punk e inutilă, eu nu vanez ciudaţi pe strada. Dar in general, la romanica, se imita mai mult decât se crede cu adevărat.

brightie spunea...

crezi tu ca dincolo oamenii is mai "true"? eu cred ca adeseori idealizam gratuit alteritatea.

p.s. de ce ai blocat asa repede comentariile la recomandarea cartii polonezului. mi-ai "inchis gura" tocmai cand ma pregateam sa-ti depasesc debitul verbal. :)

brightie spunea...

ah si... cred ca conteaza foarte mult sexul ciudatilor. o femeie va fi mult mai reticenta (ceea ce nu inseamna frica) vizavi de mesajele gresite pe care le-ar putea transmite o tinuta indrazneata.
iar voi, barbatii, puteti sa va imbracati si in saci. nu se asteapta nimeni sa epatati prin creativitate vestimentara. :)

Cristian SÎRB spunea...

a. Vezi dacă nu ai gândit destul de bine cele scrise mai sus: chestia aia cu idealizarea alterității se lipește ca marca de scrisoare de teoria din postare, despre extravaganță. E același tip de „idealizare”. Îți dai singură șah, interesant meci.

b. La Mizeria, nu de teama ta am blocat comentariile, ci a altuia, un dement. De câteva zile sunt deblocate la loc, dar nu ai mai căutat poate. Scrie ce vrei.

c. O să râd și eu în hohote, dar sincere!, la aia cu femeile, bietele, care nu îndrăznesc să poarte ceva „provocator”. Oh, da! Asta e spusa anului 2012. Numai smerenie, pe străzile băștinașe. :)))) Am să tot repet, se pare că e necesar, dacă nu citești tot ce scriu: nu țin să epatez, am acel tip de personalitate care se cere exprimat (în sensul epatării) prin alte moduri (chipuri), decât cel vestimentar.

d. Ce e acela „dincolo”?

Cristian SÎRB spunea...

A, și încă ceva: eu am încheiat ce aveam de spus în discuția de aici. Ne putem muta la alta, dar aici nu mai intervin, pentru moment. Motivul: am zis tot ce aveam în gușă, așa cum fac de regulă (mai știi, poate de aia nu am nevoie să port pantofi cu platformă și pene de fazan la clop). Nu am nevoie să zbiere hainele în locul meu.

brightie spunea...

inteleg din "tonul" tau ca "am ras cu lacrimi" de mai devreme l-ai perceput ca peiorativ, cand era admirativ.
asta e necazul cu netul, ii lipsesc zambetele, gesturile, mimica.

b. de "teama" mea. intrebarea mea venea din curiozitate pura. nimic altceva. mi-a fost ciuda ca n-am putut sa raspund afirmatiilor tale legate de originalitate.

Hiacint spunea...

cristian, a admira excentricii nu înseamnă a disprețui normalii, nu înțeleg de ce insiști că aș transmite dispreț. Poate ar trebui să reformulez: cred că toți am comentat aparițiile altora, mai în sinea noastră, mai către un prieten. Cînd am scris comentarii nesimțite m-am referit la cele făcute în gura mare, umilitoare pentru persoana comentată.

@all: Îmi dau seama că ne plac ciudații în măsura în care ciudățenia e apropiată, acceptabilă, nu chiar amenințătoare. Nu?

Cristian SÎRB spunea...

Acord.