duminică, 27 februarie 2011

Statistica trăiește

Avînd simțul auto-ironiei, o să vă scriu cîteva rînduri, oarecum live blogging, că sunt puțin în urma discuției, despre seminariile de statistică desfășurate la FPSE și FEEA, formatori Alin Sava și Laurențiu Maricuțoiu. Partea numerică a personalității mele a fost încîntată de seminarii: Meta-analiza, care e statistica statisticilor, o entitate cenușie pînă acum, cînd am înțeles cum se face, pas cu pas, cu exemple și detalii; Analiza de cale, a cărei explicație se desfășoară acum - grafic și verbal de către Alin Stan, a cărui carte a fost Biblia anilor mei de studiu (pe partea de statistică).

Partea bună cu statistica este că te ajută să vorbești avînd habar despre ce vorbești și avînd probe în favoarea a ceea ce vorbești - de exemplu, dacă spui că studiile despre depresie se contrazic, poți spune cum se explică această contrazicere. Dacă spui că frecvența postărilor pe blog depinde de dispoziția persoanei, poți testa ideea asta. Partea proastă este că e foarte migăloasă și te poți pierde pe drum, din cauza unui semn sau pentru că te-ai uitat pe fereastră la cît de frumos ningea afară. Totuși într-o lume de specialiști empirici, care sunt siguri de una sau de alta din auzite sau trăite, merită timpul petrecut pentru a proba una sau alta. Pînă la urmă, filosofia este tot căutarea unui adevăr (și pînă și pentru a spune că un adevăr este subiectiv trebuie să-l raportăm la altul).