Dinţi albi- informal spoiler

Să o spunem pe aia dreaptă şi fără inimă: sunt mari şanse ca atunci cînd voi termina(termina-voi!) Dinţi albi, să nu mai ştiu ce se întîmpla în primele 150 de pagini. Şi n-ar fi păcat?! Primele 150 de pagini sunt de un umor fantastic, cu bun gust în coincidenţe şi remarce acido-tandre ale naratoarei, cu o ţesătură care leagă indieni, al doilea război mondial, martorii lui iehova- doar v-am zis că nu scap de ei niciunde! Clara vine de la martorii ăştia şi mamă-sa o trimite cu manifeste din uşă în uşă, o şi vezi, o adolescentă înaltă, cu pielea neagră, fără dinţii din faţă, superbă şi frustrată. Iar Archibald, curînd soţul ei, îşi plănuieşte sinuciderea perfectă în faţa măcelăriei Hussein-Ishmael. Avem pe urmă un măcelar isteric din cauza porumbeilor, care îl trimite pe Archie la naiba, cu planurile lui sinucigaşe cu tot. De altfel, singurul lucru cu care se poate mîndri Archie, cu excepţia sinuciderii ratate, este un timp de 62,8 secunde la turul de ciclism, împărţind locul al treisprezecelea la Olimpiada de la Londra cu suedezul Horst Ibelgaufts. Iar suedezul îi trimite nişte epistole de tot hazul, într-un stil ţeapăn şi idiot, anunţîndu-l într-una din ele că se apucă de cîntat la harpă.

Pe Archibald îl lovesc dragostea şi întîmplarea:
"Acum, după cum înţelegea Archie, în filme şi în altele asemenea e un lucru comun ca cineva să fie atît de uimitor, încît atunci cînd coboară pe scări mulţimea amuţeşte. Nu văzuse aşa ceva în realitate. Dar s-a întîmplat cu Clara Bowden. A coborît pe scări ca într-o filmare cu încetinitorul, înconjurată de un halou şi de o lumină difuză. Şi nu numai că era cel mai frumos lucru pe care-l văzuse el vreodată, dar era şi cea mai caldă femeie pe care-o cunoscuse vreodată. Frumuseţea ei nu era o marfă tăioasă, rece. Mirosea a mucegai şi a femeie, ca un morman de haine preferate. Deşi era dezorganizată din punct de vedere fizic- picioarele şi mîinile vorbeau un dialect uşor diferit de cel al sistemului ei nervos central- chiar şi înfăţişarea ei deşirată i se părea lui Archie extrem de elegantă. Îşi purta sexualitatea cu dezinvoltura unei femei mai în vîrstă, şi nu (precum majoritatea fetelor cu care se întîlnise Archie în trecut) ca pe o poşetă stînjenitoare, pe care nu ştii niciodată cum s-o ţii, unde s-o agăţi sau cînd s-o pui pur şi simplu jos."

Şi dacă ar fi să iubesc ceva acum, cu siguranţă e această carte, grea şi incomodă, de necitit în autobuz sau dimineaţa (cînd mai mult dorm decît gîndesc).