Dragă mătuşă(doi),

Îmi doresc din toată inima să-ţi fi păstrat vechile obiceiuri, ca atunci cînd mă întreabă cineva să spun şi eu "Fac aşa fiindcă ştiu de la ea", adică de la dumneata. Sper că ai păstrat tabloul cu chenar lucios căruia i-ai scos rama neagră de plastic şi i-ai pus una grea, de lemn vopsit. Şi că ai păstrat toate pozele noastre alb-negru sau colorate, puse în rama aia, de la grădiniţa, din faţa parcului, de după gard, pe toate. Aşa îmi imaginez că încă mai iei cîte o foaie, o împarţi în fîşii cît mai mici, să laşi un semn de carte, nu unde ai rămas, ci unde ţi-a rămas fixat gîndul.

Fiindcă nu mi-ai văzut niciodată camera şi nici nu ştii ce e ăla un blog, o să îţi spun că lista din stînga repetă întocmai obiceiul dumitale cu semnele, care- se ştie- face bine şi la memorie şi la afect. Mai voiam să îţi spun, mătuşă, că Maupassant din rafturile dumitale a trecut în spate şi în uitare, moda fiind acum a diversităţii culturale, ceea ce înseamnă multe romane grele despre alţi oameni exotici, fie ei din carne şi oase, fie ei închipuiţi sau de amîndouă. După cum îţi voi scrie despre Dinţi albi, cînd mă voi dumiri, adică fix peste 436 de pagini.