joi, 11 ianuarie 2007

"E nevoie de laudă, dar cui foloseşte?"

Ştiu foarte bine: nu se povesteşte despre cărţi înainte de a termina de citit. Însă altfel nu pot, Tache cel îmbrăcat în catifea m-a înrobit după ce a făcut o cotitură fantastic- fantezistă, una din acelea care-ţi pun gîndurile în mişcare şi vîrtej. Pînă la cotitură, nimic greşit: Tache Vlădescu de la 1800 şi a lui vieţuire sub zodii nefavorabile. Îmi este greu(nu se povesteşte despre cărţi...) să desfac autorii, naratorii, personajele ca pe nuci, prea sunt vii, nu au nici măcar o boare de kitsch. Nu este Agopian al anilor 80 cel ce se uită peste umăr către Tache, ci numai Tache, legat fără speranţă.

Iar lanţul robiei de care spuneam la început: "Cercetă odaia şi privirea îi căzu iar pe pasta cărţilor putrede. Se duse acolo şi, aplecîndu-se, îşi înfundă întîi o mînă, apoi pe cealaltă în ele. Le răscoli, amestecîndu-le de tot, şi, fără nici un gînd, făcu un guguloi, apoi încă unul şi, prins de o bucurie nespusă, începu să facă guguloaie hidoase, mai mari sau mai mici, cum avea chef, şi cum se termina vreunul, îl rostogolea pe duşumeaua putredă, şi guguloiul se rostogolea, luînd diferite forme, ca o cocă din care cineva nu s-a hotărît ce să facă(...)În jurul lui erau deja sferele acelea , multe, şi deschiderea uşii produse un curent de aer care le făcu să se rostogolească prin cameră, se ciocniră una de alta fără vreun zgomot anume, aşa cum te-ai fi putut aştepta, ba chiar mai multe dintre ele se înălţară în aer ca un balon montgolfier, poposiră drept sub nasul acelui boier. Boier Lăpai prinse una cu mîna sau o mîngîie numai, nu ştim aceasta, dar prinzînd-o, ea se adună în mîna lui, i se strecură printre degete ca nişte franjuri de la vreun guler spaniolesc, un guler nu prea curat şi dichisit, şi din gulerul acela se ivi bunăoară capul lui don Cervantes, care le rîse subţire în nas, şi ei rîseră către el"

Cam aşa ca boier Lăpai facem noi cînd citim, poate. Cred că un portret al lui Tache poate fi aici, şi cu asta sunt tare mîndră fiindcă 1) o prezint pe soră-mea şi 2) am învăţat-o să îşi pună tablouri în wordpress(cred).

14 comentarii:

White Noise spunea...

Tache e [cred eu] cea mai frumoasa carte a lui Agopian. ma bucur ca bucura si sufletul altor si altor cititori.

vio spunea...

nu vad tablourile!

hiacint spunea...

bun venit, white noise, ah, nu trebuia să îmi spui! că am oricum în plan să citesc tot:)

vio, cum aşa? :(

White Noise spunea...

multumesc de intimpinare! ma gindesc ca tie s-ar putea sa-ti placa mai mult o alta carte, Agopian a scris doar lucruri minunate. oh, cit de invidiez, eu acum n-am timp sa ma intorc la Agop

Suzi spunea...

nici eu nu vad pozele

vio spunea...

cum se poate asta?:O:P:D

hiacint spunea...

oare să am numai eu privilegiul fiin'că sunt din familie? :-?

Suzi spunea...

a! si-a revenit!:)
te anunt ca am comandat cartea, gratie tie:)

hiacint spunea...

acu' ştii a cui e vina dacă nu îţi place :P dar eu am încredere :)

aglaja spunea...

Si eu n-am citit nimic de Agopian, rusine sa-mi fie :(

@hiacint: complimentele mele sorei (surorii?? *help*) tale!! nu pot sa cred! ce virsta ziceai ca are??? stii cum zice neamtul: ich fall um :-))

vio spunea...

acu am vazut si eu picturile!
tineretul, domle, tineretul asta!

hiacint spunea...

aglaja, dacă nu te superi că am citit din ea, ţi-o trimit(nu ai dat adresa), ajunge ea, ştii, ca româniile literare :D

hiacint spunea...

sora mulţumeşte de complimente :P

aglaja spunea...

vine mailul, vine, promit!! :-))