Îmi place mult cum vine toamna la Ineu. Încet, drăgăstos, insinuant, trist - ca oriunde, dar nu atât de trist încât să-ți vină a-ți pune capăt zilelor. Are și un sunet al ei, abia perceptibil, dar ușor de recunoscut, toamna ineuană.
Suntem uzați, dar încă sexy. Irosim ultimii ani de rodire. O facem cu maximă inconștiență. Și de bunăvoie. Inconștiența bunăvoitoare. Ce alt nume să fi găsit?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu