Iată-mă, chinuindu-mă să fiu perceput, pentru a simți că exist. De ani buni (decenii), mă străduiesc să fiu în ochii unora (și-ai altora). N-am alte ambiții. Asta-i „cariera” mea.
Mai întâi, cum am mai spus, am ieșit din mine prin dans (desigur, spre marele amuzament al ineuoților plesnind de prejudecăți, unii dintre ei - prieteni), apoi prin efectele (dorite ori nedorite ale) seducției și, mai la urmă, am descoperit ce bun surogat este scrisul pentru cele două, în absența lor. De fapt, nu un surogat - o întregire, un pas, un alt pas (dublu) înăuntrul și-n afara mea.
Perceput, iubit, urât, disprețuit, dar conturat în ochii celorlalți. Scandalizând, revendicând și ocupându-mi spațiul, luându-l cu de-a sila - când era necesar. Numeroase locuri însușite cu de-a sila, în anii ăștia, însă nu suficiente, nu încât să mă fi ajutat să pătrund mai molcom în antecamera bătrâneții.
Căutat - iubit - consternez - înșel așteptări - dezamăgesc. Ocazional, mai și mulțumesc. Minunez.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu