Absența (amânarea) unei pauze de gândire la sensul vieții proprii. Continua goană după “rezultate”. Refuzul autopercepției. Refuzul de a te ști populat de propria personalitate, cu bunele & cu relele ei, în schimb le îngădui altor personalități, invazive, nedrepte, nu de puține ori psihopate, să pună stăpânire pe tine.
Ori permițând muncii obsesive să-ți radieze orice trăsătură originală, trăsături aparținând celui care ești, care ai fost de fapt. Șters aproape complet, nu mai ești în nici un fel Tu. Ești alții. Ești nimeni, un număr, o umplutură sau, mai rău - o carcasă.
Nu (te) iubești, nu te lași iubit. Nu-ți permiți să greșești, să încerci măcar niște năzbâtii. Nu ieși din rând. Te conformezi. Te uniformizezi. Trăiești rigid ca unul deja mort.
Ca și cum ai avea veșnicia înaintea ta sau ai avea la dispoziție mai multe vieți. Ce stupid!
Diferența între noi o aduce acel CÂND - depinde când te trezești că ai trecut pe lângă viață, refugiat fiind în muncă ori pierzând timpul. Oricând te-ai trezi, trezirea va echivala cu prăbușirea, realizând dintr-o dată că te-ai irosit, că ești, sufletește, definitiv sărac & că nu mai ai timp să repari. Că nu știi CINE ești. Ai fost doar o funcție...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu