Diplomația de sub preș

Există o similitudine izbitoare între conținutul de ipocrizie al ideii sterilizării câinilor fără stăpân - fluturată ca fiind o soluție pașnică, exhaustivă și cu efecte vizibile deîndată ce fiecare câine steril va sfârși răpus de boală, de necaz sau de bătrânețe, pentru problema prezenței lor nestingherite în stare de libertate pe toate străzile din România și cantitatea de ipocrizie, de data asta afectând mii de vieți omenești, conținută de soluția diplomatică à l'improviste de punere sub supravegherea ONU (și o ulterioară promisă distrugere) a armelor chimice deținute de regimul discreționar al lui Bashar al-Assad. Ca și cum gravitatea conflictului din Siria ar sta în modul cum își ucide acest sinistru prinț republican opozanții, și victimele colaterale, nu în faptul că-i ucide pur și simplu deoarece i se opun...

Nu se poate aștepta ca sterilizarea să conducă de una singură la dispariția câinilor fără deținători, care în orice țară civilizată nu au ce căuta de capul lor pe străzi, scoțând din calcul țările din categoria „lumea a III-a” în compania cărora nu ne place să fim pomeniți. Înainte de toate, nu putem aștepta dintr-un motiv deloc sofisticat: pentru că nu putem aștepta! Nu mai e timp. Toți oamenii de bine (oamenii de câine), până de curând foarte vocali amatori de câini de la o distanță prudentă, au acum șansa vieții lor să integreze fiecare măcar câte una bucată canină în propriile familii ori în propria singurătate (dacă n-au familii). Într-un stat construit pe valori capitalist-liberale, cu toate că nu întotdeauna respectate, un stat unde libera inițiativă primează, e greșit să perpetuăm mentalitatea de tipul responsabilitate comună = responsabilitate zero, specifică orânduirii comuniste. Suntem pe cont propriu. N-avem decât să luăm în mâini felia de soartă ce ne revine și pe maidanezul favorit - în casă. 

Se cheamă că iubești un animal domestic abia atunci când te angajezi să-i oferi spațiu, adăpost și mâncare pe proprietatea ta, nu pe cea comună. Nu suntem de acord cu nici una dintre rezolvările vehiculate de presă, de opinia publică + politicieni, nimeni nu ne împiedică să venim noi cu una mai inteligentă și mai fezabilă. Lumea (democrația) în care trăim este concepută a fi una participativă, și nu mântuitor-asistențială.  

Dacă nu ești dispus să accepți asta, nu faci decât să dovedești încă o dată că rămâi același pensionar isteric de bloc, cu ochiul învinețit de vizor, nefericit că alții se descurcă în viață chiar și neavând un loc garantat de muncă, cum ai beneficiat tu în comunism - ai trăit degeaba; ești o fată bătrână cu rujul depășind conturul buzelor - te-ai înăcrit degeaba în zoofilia dumitale; ești iubitor patologic de animale, iar oamenii, nu-mi spune, lasă-mă să ghicesc, ți-au înșelat așteptările - păi, nu te-ai gândit că oamenii te-au respins tocmai din cauza caracterului tău infect (dar tu n-o realizezi, căci îți place să te iluzionezi cu zicala anestezistă: l'enfer, c'est les autres). 

Întâmplător, de data asta eu rezonez cu metoda propusă de autorități: colectare de pe străzi și eutanasiere în 14 zile (în absența voluntarilor pentru adopție). Îmi pot permite, deci, să stau cu mâinile în sân. Voi, ceilalți, sufletiști înrăiți, să vă vedem la pas prin cartiere! E mult de lucru. Adunați animale și salvați cât vă ține punga. Dezobișnuiți-vă să mai căscați gura la mura statului. Scopul final este limpede: nici un câine bântuind nesupravegheat pe domeniul public. Eu și alții ca mine, ridicoli plătitori de taxe într-o țară preponderent evazionistă, nu mai dorim să ne expunem cărnurile dispoziției schimbătoare a unor canini cu un prea dezvoltat simț al teritoriului.

Nu radical diferit stau lucrurile în diplomația de improvizație. Baletul neintervenționist, pacifismul ca paravan al nepăsării. Obama a pierdut umilitor - în ciuda faptului că el a deținut prima mutare și a doua - în fața mai inspiratului Putin, acestuia din urmă oferindu-i-se șansa nesperată de a juca rolul împăciuitorului echilibrat, rațional, pacifist (când toată lumea știe că nu e). Obama și-a dat singur șah. Dar nu despre asta e vorba. E vorba că tensiunile diplomatice au fost în fine demontate, iar „puterile” au căzut de acord: Siria își poate perpetua în deplină libertate războiul fratricid, tribal, religios, genocid și de care o mai fi. Cu o condiție: să nu mai folosească arme chimice. Urmează un weekend liniștit la Washington, Londra, Moscova și Paris. Odată cu semnarea căderii de acord, în liniștea diplomatică ce va urma nu se vor mai auzi decât bubuitul reconfortant, familiar, al armelor convenționale și gemetele recunoscătoare ale răniților sfârtecați de arme convenționale. Morții convenționali în mod cert nu se vor mai face auziți.