Savurez ultimele firimituri ale toamnei. Vremea își trezește câinii, trimițându-i în lume la cerșit. Mai potrivit era să fi scris: își ologește câinii (un câine olog primește mai multă compasiune)? Îi adună în haite, după ce toată vara au fost pe cont propriu. Iarna e mai lesne de supraviețuit în grupuri solidare. Câinii își ascut colții, ne mușcă de urechi câinii vremii. Cele cincisprezece grade sunt, totuși, mană cerească. Prefer casa și puțină carte.
Încercăm să ne cunoaștem. Un alt eu umblând după ea prin zăpadă, calc fix pe urmele ei, ca să nu stric albul. Îi văd mereu numai umerii. Și onduleurile de sub capișon. Câte unul pentru fiecare umăr. Se reînvață pe de rost mersul pe jos. E ca și când am umbla invers, de pe acuma: cu spatele înainte, ca racii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu