Câini și târfe

Legea uciderii câinilor vagabonzi (eutanasiere nu cred că e un cuvânt potrivit pentru felul cum, îmi închipui, va decurge operațiunea în România) se află la Curtea Constituțională*. Astăzi aflăm rezultatul. Avizul CC - la cererea a 30 de parlamentari miloși, cu spaimă de Dumnezeu.

Cei 30 fac referire la o lege europeană care se ocupă, de fapt, cu protecția animalelor de companie (și nu maidaneze), dar ăsta e un detaliu minor pentru domniile lor. Cei 30 susțin că câinuciderea în masă ar „traumatiza” socitetatea civilă, ceea ce pentru ei este egal cu nerespectarea drepturilor omului! Cei 30 știind foarte bine că bugetul actual al țării nu suportă nici timp de o lună cheltuielile cu hrănirea și găzduirea sutelor de mii de câini ce hoinăresc pe întregul teritoriu. Cei 30, indivizi care prea puțin se deplaseză pe jos prin oraș, știu că ei înșiși nu și-ar rupe de la gură atâta amar de buget - bun de furat sau de deturnat către sponsorii lor.

De s-ar pune în aplicare măsura colectării și adăpostirii pe viață (!) a câinilor, am bate toate recordurile la hectar - la câte animale sunt, construcțiile necesitând suprafețe de teren nemaivăzute în lume. Conform celor declarate pentru Gândul de șeful Curții, legea a mai trecut pe la judecătorii respectivi într-o formă mai puțin elaborată, iar CC i-a mai dat un aviz. Nefavorabil. Nu contează numele domnului șef al Curții, mai ales că le-a răspuns ziariștilor într-o bășcălie tipică funcționarului român, care uită că noi îl plătim, că e sluga mea, servitorul meu, și nu e pus de capul lui acolo.

Am citit în presă că organizațiile zoofile au umblat cu jalba la semnat pe la, cum li se spune, monștrii sacri ai scenei românești (Beligan, Moraru ș.a.). Majoritatea, la pensie fiind (categorie de vârstă sensibilizată pios de soarta animalelor) au semnat, de aceea, conform scriselor mele dintr-un alt rând, nu m-a mirat deloc atitudinea lor radical pro-câinistă. 

Cum trăim într-o societate foarte sensibilă la respectul superficial, declarativ, al „valorilor naționale”, și cum la capitolul valori sunt înghesuiți de-a valma și actorii, buni sau nebuni, care au ținut afișele perioadei pre-revoluționare, nu m-ar fi mirat nici ca numele acestor somități să influențeze decizia judecătorilor CC. Mulți dintre ei trăindu-și trei sferturi de viață sub vechea și îmbelșugata orânduire.

Mustul ipocrit izvorăște tocmai din aceea că, va trece legea sau nu, cei care se opun lichidării problemei câinilor vagabonzi prin eutanasiere nu vor pune mâna să adopte sau să doneze (mai mulți) bani pentru construcția și întreținerea adăposturilor private. Ei doresc ca acest lucru să devină fapt prin contribuția mea, adică a aceluia care nu le împărtășește gândirea și care este împovărat de alte dări. Întocmai câinilor sălbăticiți pe care, de la distanță, îi apără, nu știu decât să latre zgomotos. Ca orice virtuoși de cabinet. Căci astfel se naște morala, nu?, din neputință. E imoral tot ceea ce nu pot eu face (sunt urât, mi-e frică sau mi-e rușine). Logic, toate femeile cărora nu le-o pot trage sunt negreșit târfe.
___________________________
*LATER EDIT: legea a primit aviz favorabil la CC