Cum preferi să mori: gazat sau împușcat? Ca și cum gravitatea conflictului din Siria ar sta în modul cum își ucide acest sinistru prinț republican opozanții, și victimele colaterale, nu în faptul că-i ucide pur și simplu deoarece i se opun...
Baletul neintervenționist, pacifismul simulat - ca paravan al nepăsării. Obama a fost eclipsat și, într-un anume fel, a pierdut (a pierdut ocazia de a tăcea sau de a acționa) - în ciuda faptului că el a deținut prima mutare și a doua (care au contat în obținerea rezultatului final) - în fața mai inspiratului Putin. Acestuia din urmă oferindu-i-se șansa nesperată de a juca rolul împăciuitorului echilibrat, rațional, pacifist (când toată lumea știe că nu e). Obama și-a dat singur șah.
Dar nu despre asta e vorba. E vorba că tensiunile diplomatice au fost în fine demontate, iar „puterile” au căzut de acord: Siria își poate perpetua în deplină libertate războiul fratricid, tribal, religios, genocid și de care o mai fi. Cu o condiție: să nu mai folosească arme chimice. Urmează un weekend liniștit la Washington, Londra, Moscova și Paris. Odată cu semnarea căderii de acord, în liniștea diplomatică ce va urma nu se vor mai auzi decât bubuitul reconfortant, familiar, al armelor convenționale și gemetele recunoscătoare ale răniților sfârtecați de arme convenționale. Morții convenționali în mod cert nu se vor mai face auziți.
În Rusia, presa de casă (există de alt fel?) a țarului republican V. V. Putin a sugerat înnobelizarea acestuia pentru pace... Mi se pare o propunere de bun simț, președintele rus, fost prim-ministru (și viitor, dacă rotația se va face din nou - asta era cutuma și-n vremea monarhiei românești), a demonstrat că ține mult ca victimele civile ale războiului sirian să nu piară de intoxicație, salivare în exces, convulsii. La cartușe, bombe și alte proiectile - liber. În mâlcul călduț internațional, anticipat de mine, doar ambasadoarea Statelor Unite la Natiunile Unite, Samantha Powers, reamintește Moscovei că ține de trei ani în paralizie Consiliul de Securitate în chestiunea siriană, blocând chiar și eforturi modeste de sancționare a regimului Assad.
Am înțeles că rușii se opun intervenției armatei americane, dar despre încăpățânarea asta de ceafă groasă de a împiedica sistematic orice rezoluții la nivel de CS al ONU menite a aplana conflictului sirian în ansamblul său ce se mai poate argumenta? Rău intenționat să fii și să continui a aplauda ca un decerebrat recenta manevră rusească ca fiind plină de cele mai bune intenții. La Geneva - idem, nu s-a acceptat nici un or else pentru situația în care Assad s-ar dovedi de rea credință și ar ascunde chimicele. How's that for a peacemaker, tovarisci Putin?
Aici problema nu este atât de simplistă încât să fie tranșată de opțiunea: de partea cui te situezi, a lui Putin sau a lui Obama, că nu ne jucăm de pac-pac în curtea blocului. Dacă nu dorim să trecem drept puerili. Problema e să dovedești că ești capabil să vezi Siria, cu tragedia prin care trece de aproape 3 ani, dincolo de parada celor - chemați sau nechemați - care se înghesuie să o „ajute”. Când spun Siria, îl exclud total pe Assad. El este deja istorie, la cât de controversat a ajuns. În afară de Țara personală a lui Putin și China, nu mai este frecventabil pentru alte state. Poate pentru Venezuela și Cuba...
“Ronald Reagan says, ‘trust but verify,’ and I think that’s always been the experience of U.S. presidents when we’re interacting with, first, Soviet leaders and, now, Russian leaders,” Mr. Obama said in an interview on ABC’s “This Week” on Sunday. (NYT)
