Un minunat eseu citim în NYT despre fâțele literare neopuritane*,
aceste creaturi asexuate, sterile ca niște litere care încă n-au văzut
cuvântul, doldora de tabu-uri post-victoriene, altfel - ființe
cibernetizate, în general atee, dar cu comportament de „cruciați”, mereu
gata să-i aducă înaintea „tribunalelor feministe ale poporului” pe
romancierii nord-americani prea slobozi la condei, din cale afară de
expliciți în descrierea scenelor de sex din proza lor (unele adevărate
și „omologate” capodopere, canoane eterne), iar atunci când autorii nu
mai pot fi trași la răspundere, să pună să le fie, nu-i așa, cenzurate,
interzise, arse cărțile for the ways in which their sex scenes demeaned, insulted or oppressed women. (râsete homerice din culise)
Din pacate nu sunt de acord cu calificarile pe care le folositi la adresa celor care nu "gusta" descrierile sexuale explicite din literatura, fie ele si capodopere.
Nu cred ca e vorba de neopuritanism sau alte cele ci de sensibilitati diferite. Nu inteleg de ce toata lumea ar trebui sa guste astfel de scene sexuale, pentru ca, observ, ca pe cei care nu le gusta ii considerati neopuritani sau, oricum, indivizi dintr-o alta lume.
In spatele acestor aspecte se afla, insa, o problema de fond: bagatelizarea si desacralizarea actului sexual in sine. Dar discutia pe aceasta tema este extrem de vasta.
Nu atât cei care nu gustă mă irită (autoprotecția lor se poate asigura simplu prin ocolirea autorilor „deochiați”), ci aceia (acelea) care ar fi în stare să mute la trebunal viziunea asta mai laxă (batjocoritoare, șovină, antifeministă, etc) asupra sexului, demonstrată cu talent de atâția autori!
ps last time i checked, eu stiam k iubirea (dragostea, etc) e sacra, nu sexu! (?)
dar deh, poate a 'progresat' si biserica, nu? ;))
_____________
* discuția a avut loc în ianuarie 2010 pe masa pustie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu