Midsommar

Nori de gheață la Sibiu - mai/2011

Mi-am petrecut Sânzienele (nu chiar, dar ajunul lor - da) în tren, alături de cel puțin două albăstrele umbrite de gene lungi, stufoase, împărtășind cu ele păreri și îngrijorări nesincere despre mersul grânelor la bursa anului în curs. Grânele merg la bursă împreună, împletite-n grupuri-grupuri, nu cum le taie spicul, da? Și albăstrelele, cochetând, clipind mai des din petalele lor trifurcate: da!

Cumpăr avid, unul după altul, buchetele de sânziene de la o bunicuță clasică, prevăzută clișeic cu ochelari cu ramă groasă; iau un buchet, iau trei, după care i le cer pe toate. Nu le-aș fi putut lăsa pradă soarelui, băltind legate strâns cu sfoară în găleata aceea meschină, îmi închipui apa deja caldă; găleata nu izbutea, oricât s-ar fi căznit, să fie câmpul de unde fuseseră aduse la oraș, rupte cu gesturi sigure, repezi, scurte - pocnetele tulpinilor, praful polenului, zborul precipitat al insectelor. Greierii, țapii de iarbă, liniștea tulburătoare a arșiței, foșnetul înăbușit al mașinilor câteva zeci de metri mai încolo, pe șosea. Sânzienele așteptând cuminți să fie siluite - surâzând în inflorescențe inocente, aurii - cu mișcări sigure, scurte. Din încheietură. Mijlocul verii, Sanctus dies Johannis, oamenii din Skåne fac cură de lumină, o adună cu obrocul pentru la iarnă, o celebrează, o cinstesc; noi, mai la sud, o irosim cu nepăsare, ca pe un dar firesc ce ni se cuvine.

Timișoara, mai/2011

Piața Huet, vara pătrunde așa cum obișnuiesc tâlharii, în picioarele goale, săltând pe vârfurile degetelor, în cămăruța cu ziduri groase de fortăreață, intră jovială și bucălată, cum ar veni - cu obrajii înfoiați, pe fereastra deschisă larg înspre stradă. Snopi de sânziene la capul patului în vaze urieșești imitație Ming porțelan veritabil falsificat, teancuri de ziare obosite pe podele iar podelele (de patru sute de ani) scârție acum însă-s proaspăt lăcuite cărți aruncate cu grijă pe te miri unde, în dezordinea citirii lor. Fața ta arămită, caldă, lipită de peretele rece, alb. Spatele tău, împreunat - într-o îmbrățișare definitivă - cu trunchiul meu, în lingura abdomenului meu. Mișcările nu-s cele repezi, scurte, acum nu rupem sânziene, ci sunt prelungi, nesfârșite. Înainte ca totul să dispară, prinzi a-mi săruta degetele de la o mână, pe toată lungimea lor, le guști subțirimea, le subțiezi gustul. De mâine, începe restul verii.