Nu mai este o taină pentru nimeni că „actul istoric” de condamnare a comunismului românesc, măreața înfăptuire a regretatului președinte T. Băsescu, a fost din cap până-n coadă orice altceva decât inițiativă proprie: o șoaptă binevoitoare, o „suflare” colegială dinspre premianții clasei, dinspre nevertebrații „intelectuali personali” (cine n-are ținută și prestigiu intelectual, și diplome își cumpără), așadar nu dorința expresă (nici o neliniște, nici o insomnie) a locatarului Cotrocenilor.
Părerea tranșantă și consternantă (pentru că e plină de o neascunsă admirație) pe care o are despre mediocrul politician & criminal militar Ion Antonescu - eroul național, oșteanul viteaz, ucigaș voluntar, în cârdășie cu hitleriștii, al câtorva sute de mii de evrei, din care 13 000 numai la Iași, în 1941 - e absolut lămuritoare asupra semidocției și orientării retrograde, naționalistoide, a labilului personaj pe care voi - nu știu cine sunteți și cu ce vă ocupați și nici nu-mi pasă, dar sper să vă fi ajuns - voi l-ați trimis de două ori în fotoliul prezidențial. Vorbele de catarg emise pe negândite despre „trădarea” MS regele Mihai I al României sunt, pe de altă parte, incalificabile, de necomentat!
Mai jos, fragmente din scrisoarea deschisă a singurului membru al PDL (Radu. F. Alexandru, firește, un intelectual evreu, timișorean, doar nu vă așteptați să o fi scris T. Ungureanu, Baconschi sau Voinescu!) care a îndrăznit să se dezică fățiș, disprețuitor fără echivoc, de paranoia autoritarist-militaristă, în fază terminală, care pare să fi gelatinat mintea președintelui țării.
Personaj de tristă amintire în istoria post-decembristă...
Părerea tranșantă și consternantă (pentru că e plină de o neascunsă admirație) pe care o are despre mediocrul politician & criminal militar Ion Antonescu - eroul național, oșteanul viteaz, ucigaș voluntar, în cârdășie cu hitleriștii, al câtorva sute de mii de evrei, din care 13 000 numai la Iași, în 1941 - e absolut lămuritoare asupra semidocției și orientării retrograde, naționalistoide, a labilului personaj pe care voi - nu știu cine sunteți și cu ce vă ocupați și nici nu-mi pasă, dar sper să vă fi ajuns - voi l-ați trimis de două ori în fotoliul prezidențial. Vorbele de catarg emise pe negândite despre „trădarea” MS regele Mihai I al României sunt, pe de altă parte, incalificabile, de necomentat!
Mai jos, fragmente din scrisoarea deschisă a singurului membru al PDL (Radu. F. Alexandru, firește, un intelectual evreu, timișorean, doar nu vă așteptați să o fi scris T. Ungureanu, Baconschi sau Voinescu!) care a îndrăznit să se dezică fățiș, disprețuitor fără echivoc, de paranoia autoritarist-militaristă, în fază terminală, care pare să fi gelatinat mintea președintelui țării.
Personaj de tristă amintire în istoria post-decembristă...
Scrisoare deschisă către Traian Băsescu: Opiniile dvs., probe ale unei ignoranţe ce vă descalifică.Domnule Preşedinte,Încercarea de reabilitare a "victimei" Ion Antonescu, pe care nu pot să cred că sunteţi în stare s-o continuaţi, aţi simţit nevoia să o trataţi în antiteză cu imaginea unui "profitor", al unui fals "erou" al Istoriei: Regele Mihai. Nu am să insist nici o clipă asupra limbajului inacceptabil cu care vă permiteţi să vorbiţi până şi despre Rege. Ce mă oripilează este capacitatea de a răstălmăci şi nesocoti fapte asupra cărora Istoria, prin documente şi analize produse de personalităţi ştiinţifice de necontestat, din întreaga lume, s-a pronunţat în modul cel mai limpede şi cel mai argumentat. Decizia Regelui Mihai, covârşitoare ca importanţă în derularea operaţiunilor în finalul celui de Al II-lea Război Mondial, de a-l aresta pe Ion Antonescu şi de a rupe alianţa cu Hitler a marcat o şansă de ultimă oră pentru ca România să atenueze într-un fel oprobriul de care s-a acoperit în momentul în care s-a înregimentat în rândurile Axei. Încercarea Dumneavoastră de a minimaliza importanţa istorică a rolului jucat de Rege în împlinirea actului de la 23 august şi de a-i arunca în cârcă culpa abdicării, ca şi cum ar fi existat sacrificiu la îndemâna oricărui muritor care ar mai fi putut opri mersul implacabil al cotropirii Ţării de regimul impus de la Moscova, dincolo de stupoare cred că obligă orice cetăţean conştient al României să-şi dea un răspuns ferm la întrebarea: "Mai pot să am încredere în discernământul şi în dreapta-judecată a preşedintelui Ţării?"În ceea ce mă priveşte, cu o amărăciune pe care nu vi-o ascund, răspunsul este NU.Radu F. Alexandru
