Am citit Blecher (Inimi cicatrizate) cu maximă evlavie, pentru că fusesem pregătit de toți comentatorii care l-au citit înaintea mea că Blecher este, fără tăgadă, „un scriitor genial”. Legenda îl învăluie mieros, ca pe M. Caragiale (alt supralicitat), până aproape de sufocare. Deosebirea (dintre legendă și realitate) e că Blecher mi-a părut, ca și M. Sebastian, un scriitor pe deplin e u r o p e a n (ah, acești excepționali scriitori români, evreii)! Nimic mahalagesc, nimic rrromânesc, nimic bovaric - scriitură pură, la nivel înalt. Traductibilă în orice limbă, așadar: universală. Nu ascund că am fost mândru să descopăr asta. Un Munte vrăjit, la mare. „Berck e altceva decât un oraș de bolnavi. E o otravă foarte subtilă. Intră de-a dreptul în sânge. Cine a trăit aici nu-și găsește locul nicăieri în lume.”
Emanuel, un binecuvântat de Dumnezeu, pasămite (de-ar fi să ne luăm după înțelesul numelui), suferă de tuberculoză osoasă la vertebre. Oasele i se împuținează încet, i se topesc sub carnea trupului viu și dornic.
***
L-am auzit pe Vadim Tudor corectându-se prompt & precaut, după ce a folosit sintagma „ultima mea carte”. Nu ultima, zice el repede, cea mai recentă. Superstiția asta, cum macină ea taman geniile! Apropo de genii, nu mai puțin comice sunt și strădaniile mele de a evita „ultim”, atunci când e vorba de un lucru făcut recent (text, film văzut, carte citită).Văd doar cer (pe geam). Care e deosebirea dintre geam si fereastră. Stilistic, în propoziția anterioară, zic, nu în dicționar.
La parter, exista o ușă de ascensor care, deschisă, dădea într-o gaură de șoarece.
Una citesc, alta scriu. Femei în chiloți - pe ulițele orașului, în reclame și-n video clip-uri - profitând de splendoarea cu termen limitat a trupului atrăgător. Unduiri cu valabilitate determinată. Și o alarmă ce sună repetitiv, afară, pentru a proteja o casă (de marcat?) goală. Craci însoriți. Dincolo de piele, trecerea.
Vreme de cristal. O atingi, o împingi: cade și se sparge. Ieșim la plimbare. Alte barete, alte sandale, alte unghii date prin smoală.
4 comentarii:
Berck-sur-Mer = Ineu-sur-Criș (cel puțin în cazul meu)
Geamu-i sticla pe care o fixezi în cadrul unei ferestre...care este. :)
Iar ”craci însoriți” n-am găsit în dicționar, musai să ceri brevet.
Gata, am tăcut, promit că e ”ultima” dată.
Doamne, ferestre-ne! :)
Ultimul paragraf îmi frînge inima. Nu știu de ce. E cel mai frumos lucru pe care l-am citit.
Pentru că există picioare menite să frângă iremediabil inimi. Tra nsmit și eu mai departe ce știu. Smoala infernului și a regretului fără căpătâi te așteaptă, vară de vară. Fug!
Trimiteți un comentariu