Altă mostră odioasă de jurnalism sentimentaloid-retardat. Apare în România liberă articolul de primă pagină (online, e pe ”prima”): De ce poartă un parc din New York numele unei românce. Fireşte, nu e deloc sigur dacă proaspăta noastră "conaţională", încetățenită ad-hoc, avea înşurubate în bagajul său cultural-genetic niscai frânturi (at least) de conştiinţă românească. Dar mai contează?! Contează pe naiba! O facem româncă la „apelul bocancilor”. Are părinţi emigraţi din România? Are. Ergo: e românca noastră neaoşă. Ca Herta Mueller, de altfel (care măcar a trăit aici). A întrebat-o cineva pe nobelizata pentru literatură dacă s-a ţinut vreodată a fi, spiritualicește, româncă? Nu (oricum, răsunsul nu ne-ar fi fost prea măgulitor). Atunci? Ce tot atâtea mofturi şi fiţe deontologice?
Nemaiavând, ca altădată, corespondenţi peste hotare, în zonele fierbinţi ale lumii, jurnalele noastre egolatre se agaţă şi ele de ce-şi mai permit. Non-subiecte de acest fel, pe care se întâmplă frecvent să le considere "informaţii externe". Eah, politica globală e vax albina faţă de descoperirea unui decedat român în cutare avion, în cutare uragan, sau a unei curve anonime, participantă la cutare orgie sexuală de-a lui Berlusconi.
Nu avem nici cea mai mică tresărire de ruşine să ne lăudăm cu "creierele noastre", emigrate, în cele mai multe cazuri de nevoie, în Valea lui Microsoft sau profesând cu succes în marile spitale ale Occidentului. Nici cu intelectualii care acum pregătesc studenți străini, pe alte meleaguri. Şi ce dacă ţara de baştină i-a scuipat acolo, tratându-i ca pe nişte cetăţeni second hand? Tot români sunt. Săracii! Dă să suflu nasul. Merită să ne populeze subiectele autoadmirative, tratate la o bere cu prietenii, alături de alte subiecte ca: originea tracică a romanilor, ortodoxismul nestrămutat al lui Ştefan cel Mare, conspiraţia mondială iudeo-masonică, alte teorii conspiraţioniste.
Nu am nici o îndoială că mulţi evrei români - ucişi în pogromuri iscate din te miri ce sau în lagăre de concentrare, ori supravieţuitori norocoşi, care au apucat să emigreze în vest, au dovedit un mult mai veridic civism decât cei de un sânge cu noi - urmași de daci și de romani (și de cumani, pecenegi, slavi). Dar de aici și până la acțiunea asta frenetică de a revendica și ”a recupera” întru alimentarea orgoliului național autohtoni celebri, care au crescut, s-au realizat, au fost pe deplin apreciați sau chiar s-au născut în afara țării, de la Dustin Hoffman la Weissmueller, de la Ionesco la doamna Arlene Jozsef Fried (cea despre care este vorba în articolul RL)... Cale lungă.
Tatăl d-nei Arlene Jozsef Fried (aceasta din urmă, una din victimele atentatelor din 09/11 - NY), Nicholas Jozsef, provine din Șimleu Silvaniei și a plecat din România (scăpând ca prin minune ”ospitalității” horthyste) în 1948. S-a căsătorit în SUA cu o americancă. Aceasta este ”legătura” eroinei de la WTC cu the Carpathian Cișmigiu. Aveți minte să judecați de aici încolo ”raționamentul” ziariștilor noștri.
35 de comentarii:
Și pe mine mă exasperează. Dar câți români au fost în cutare accident din Pongolulu? Nu prea mai înțeleg jurnalismul din zilele noastre! Vezi, dacă românul realizează ceva în afară, i se ridică o statuie. Dar dacă face ceva în țara lui, e un nimic. Să emigreze dacă vrem să îl luăm în considerare. Și să și moară, ar fi situația ideală. (off topic: nu știu de ce îmi apare un punct la ”ș” și la ”ț”, în loc de codiță. E chiar ciudat.)
Să emigreze! Să putem și noi plescăi mulțumiți: tot românașii noștri, măi! (neapărat diminutivare!) Noroc cu țara asta, că furnizează ”creiere” lumii, ce s-ar fi făcut altfel lumea fără mintiuța mioritică?
PS:Mie îmi apare fiecare literă în mod corect (în comentariile tale).
Până una alta se întorc creierele luminate din Franța, pentru un scurt sejur de 300 de euro în Românica (argh, ce urăsc diminutivele când vine vorba de țări și popoare).
Eu aș vrea să ne mândrim cu ceva cu adevărat tare: să convingem un intelectual, om de știință, etc. (român) care a reușit să ”producă” ceva peste hotare să se întoarcă în mocirla asta în care nu reușești să scoți capul decât dacă ești ieșit din comun (ciudat) și meriți prima pagină.
Da, acum văd și eu că apare corect.
Să-l convingem nu cu vorbe mieoroase sau cu branduri verzi, o brand frumos. Ci cu un cadru, un ambient propice. Nu există un purtător de brand mai eficient decât ambientul economic serios, bine intenționat. Asta atrage ca un magnet: ”creiere” plecate, investitori, bunăstare.
Am mai spus-o: nu e calomnios a vorbi o țară de rău. Calomnia stă în însăși neseriozitatea acelei țări, vizibilă cu ochiul liber tuturor străinilor. Nu presa și clevetelile noastre strică ”imaginea”. O bună imagine (solidă) nu se strică așa ușor prin articole răuvoitoare, mincinoase sau lamentații.
apropo de calomnii: bughi mambo rag sustine k acest comentariu nu va apartine:
http://www.isuciu.ro/?p=3054#comment-2804
(cel din 21.08 la 10.05)
?
Sigur că NU e postat de mine! Nu e felul meu de a scrie, așa cum ați și bănuit. Mulțumesc de avertizare. Acolo s-a ajuns? Sper să nu am să umblu prin sferă ca să dau dezmințiri (deși, o vreme, aș face-o).
Ia de pildă așa zisele ”calomnii” la adresa României, venite din media franceză, că tot am dat exemplul acela. Dacă țara și-ar fi tratat bine cetățenii, ei nu ar mai fi emigrat acolo și nu ar fi fost subiect de bășcălie. Dacă și cu parcă.
Ei, înseamnă că ești o autoritate, de îți împrumută lumea numele. Vedetă blogo--sferică. Nu-i așa că nu ți-ai dorit niciodată asta? :)
@Carmen: nu mi-am dorit, că se pare că despre mine e vorba. Care nu e chiar mine, dar înţelegi tu :)
Pe lîngă onoarea mea, un alt lucru interesant la www e împrumutul de identităţi. Nu-i de-ajuns că lumea se schimbă în fiecare secundă, dar afli şi că spui ceea ce nu spui, de fapt. Paradox întruchipat.
Francezii ne-au calomniat și la acea emisiune de doi franci, unde un dobitoc a pus asistența să imite așa-zisul salut roumain. Nu altfel îi salutau francezii pe germani, prin 41, la intrarea ăstora din urmă în minunatul Paris. Francezii sunt și ei un popor de târfe ideologice, dacă e să umblăm la clișee și tipuri stereo.
Nici gând! Așa notorietate nu-mi trebuie. Adică, una la care să pună uzurpatorii de nume umărul.
Într-o vreme, parcă încercasem niscai plăcere în a intra în polemici pe diverse site-uri. Polemicile mă stârneau, îmi scormoneau inteligența, mă provocau pozitiv, deși, dacă nu le conduceam bine și-mi scăpau de sub control, îmi dădeau și multă suferință.
Dar m-am lăsat. Cel puțin, nu am mai dat peste subiecte care să mă atragă în mod deosebit, care să mă-nfurie și să-mi stârnească idei bune.
Îmi plăcea, ca d-lui alș, de altfel, să intru de-a dura în găștile precare.
@Hiacint: Înțeleg... Poliția Blog-Town nu s-a instituit încă, dar măcar știi că cei care îți sunt apropiați te cunosc suficient de bine ca să nu pună botul la identități false.
@Cristian: Mie nu îmi place să întru ”de-a dura” în niciun fel de găști, indiferent cât de idioți sau de inteligenți sunt, indiferent dacă au coloană vertebrală sau dacă ar trebui să își rupă o coastă, precum D'Annunzio, ca să... le iasă plecăciunea mai bine. E treaba lor ce fac, cine îmi dă mie dreptul să mă iau de ei?
@Note to Self: Aseară, printr-o aventură blogosferică dintr-aia care te duce din blog în blog, am întrat și în grădina lui bughi mambo rag. Demersul ei mie mi s-a părut folositor, mi-a lămurit niște lucruri. Însă m-a luat durerea de cap de la interminabilele discuții, și greața de la toată râca aia.
S-a mai întâmplat ceva: cristalizarea unui gând care fusese nesocotit de partea încărcată de venin din mine, de sub domnia căreia încerc să mă eliberez: ar trebui încurajat orice demers al cuiva care încearcă să ne apropie de cărți, indiferent de stilul abordat și de preferințe.
Putem să ne considerăm mai buni, dar asta nu înseamnă că trebuie să aruncăm cu pietre în celălalt doar pentru că este... diferit.
Și am rezistat acelei acidități din viscerele internetului știind cât de mult voi aprecia colțul meu liniștit de bibliotecă a doua zi.
”Imagine all the people
Living life in peace”
OK.
Puncte de vedere diferite avem. Eu rămân la ale mele. Îmi place în continuare să fac biliard cu găștile culturnice, dar nu mai practic.
A încercat, my ass, luciat ”să ne apropie de cărți”. Iat-o acuma și în postură de mesia al beletristicii. Mai bine nu dezvoltăm pe subiectul ăsta, pentru că mi-e prea indigest. Nu-s, de felul meu, prea pacifist, maoist. Oi fi liberal eu, dar pseudovaloarea devenită fashionable și fenomen media îmi întoarce mațul pe dos.
Nu-mi trebuie nici un fel de drepturi să intervin într-o discuție, dacă o fac la subiect și dacă e deschisă. Tot așa, ar zice mulți că nu avem dreptul să ne pronunțăm politic pentru că nu am terminat SNSPA. Sau să nu citim (vorbim despre) Freud, pentru că nu suntem psi.
Mnoa, chiar regret că a revenit subiectul ăsta pe masa_pustie. Nu regret nici o vorbuliță scrisă despre tero, începând cu cele prilejuite de stupidul protest la TVR în favoarea martirului ITMorar. Aia mi-a pus capac grețurilor.
Erau doar impresii de lectură, ea nu a vrut să fie vreo ”valoare”, pseudo sau de altă natură. Nici nu cred că suporta cuvântul ”recenzie”. A fost vina ei că stilul ăsta prinde mai bine? :P
Nu știu cum o fi la alții, nu mă interesează, dar eu încerc să mă las purtată de un curent mai ”pacifist” (anost cuvânt, știu), pentru că îmi dau seama că indignarea mea a fost generată de fapt de frustrări sau alte neajunsuri, și-mi otrăvește inutil sufletul.
Nu îmi e rușine să recunosc când am greșit (când am fost irațională, invidioasă, ipocrită, idioată) la fel cum nu îmi este teamă să văd tot ce este murdar în mine, ca să nu proiectez în afară. E bună și psihanaliza asta la ceva.
Păi, una e să spui a întra în discuție pe un subiect, și alta e să spui a intra de-a dura în găștile precare. Este ca și cum ai considera de la început acel demers ca fiind unul justițiar, deci care nu ține de comunicare, iar interlocutorii niște neica-nimeni adunați în jurul unui pom lăudat dar putred, și nu niște parteneri de dialog.
Eu la asta m-am referit. Oricine are dreptul să vorbeascp despre orice, thank God. Dar vezi că logica ta se aplică și invers: dacă avem dreptul să ne pronunțăm politic chiar dacă nu am terminat SNSPA, avem dreptul să ne pronunțăm (exprimăm) și literar, spunându-le oamenilor că acestea nu sunt opinii avizate, dacă vrem să fim corecți până la capăt.
Și cine a spus ceva de regrete? :) Dacă așa simțim și gândim, așa ne exhibăm. Și eu am făcut la fel. Nu m-a atras întotdeauna ”politically corectness”-ul. Sunt o persoană cameleonică, ce am spus la un moment dat e însă la fel de autentic, chiar dacă eu am schimbat macazul, pentru că mă reprezenta atunci.
Îmi pare rău dacă te-am supărat cu revenirea acestui subiect pe masa_pustie. Bineînțeles că poate să plece la fel de repede precum a venit.
Deh, tot e bine, ne-am spus părerea, suntem fericiți. Dar sper că nu foarte, fiindcă avem nevoie și de un pic de aciditate, nici prea alcalini nu e bine, altfel nu se digeră tot ce avem pe dinăuntru și trebuie dat afară. :)
Dezaprobarea mea oscila (de ce nu poate deveni bloggera asta de domeniul trecutului odată?) între ea și publicul nătâng, cu accent pe public, uneori.
DAR, cum spui tu, e loc pentru toți p-acilea. Trebuie apreciat că ea a avut oarecare decență a se retrage când a atras deja prea mult scandal. Publicul ei tot nătâng a rămas, și lipsit de discernământ. În mare măsură. Nu toți (asta o adaug cu ipocrizie, pentru impresie).
Însă, oare, nu face publicul așa cu orice ”vedetă”? Are un har deosebit publicul a discredita complet orice urmă de valoare a cuiva, iubind de-a valma și rahatul scos de ”vedetă” pe cele orificii, și opiniile-i merituoase.
Ar fi bine să fie de domeniul prezentului, bloggera, diversitatea e bună. Și e chiar aiurea că s-a retras fiindcă alții nu au avut ...decență. Dar asta e, pentru amăreala blogostenică trebuie să ai stomac.
Citeam un post de-al piticuluigratis despre faptul că cititorii nu sunt așezați pe căprării și nu spun mare lucru despre tine. Agree. Unii tac iar alții vorbesc, atâta tot.
Nu e mai puțin adevărat că în gusturile publicului poți să te și c***, pentru că el înghite cam orice iese pe orificii (asterixurile îmi aparțin). Dar acuma, dacă el iubește de-a valma, eu o să urăsc ce iubește el?
Pentru mine contează să îmi văd de propriile-mi valori. Și dacă mi-aș pierde timpul cu certuri pe internet, nu aș putea să intru prea des în această grădină minunată care este cultura.
Bine. Cu și fără dânsa, diversitatea și liberalismul sferei sunt asigurate temeinic, îți jur. :) De diletanți nu ducem lipsă. Nici de papagali.
Insa nu s-a retras că a dat buzna poliția peste ea. A fost opțiunea ei. Atâtea a avut de spus. Lasă, așa va avea glorie eternă. Nu vezi? Încă o bârfim. :)
În loc să vorbim de românii încetățeniți cu japca, conform articolului RL și textului meu. Sau să tăcem despre acest subiect. Eu merg să ascult greierii. Am impresia că discuția antitero e un blestem deja. Mă intoxică.
Pour en finir: diversitatea, pentru mine, ar fi asigurată și dacă numai Hiacint, tu și încă vreo 2 persoane cu bloguri ați alcătui blogosfera. Nu de puține ori, 5 oameni pregătiți bine în domeniile lor, sau 5 oameni care au citit cu rost, nu cu curul, 5 oameni cu spirit fac cât o șleahtă întreagă de ”converși” și de militanți ai cărților. Koniec.
Păi și ea e încetățenită cu japca printre ”valori”. Hihi.
Încheiem atunci. Eu mă duc să ascult cum torc pisicile. :)
Corina, nu numai ca esti fascinant de incomprehensibila (ti-a "placut" luciat), dar mai esti si delicios de nesuferita (nu vrei sa vorbesti despre romanii "incetateniti cu japca").
Domnule Sirb, pareti un om cu putine indoieli (mult prea putine) si multe certitudini (mult prea multe).
Nu numai că par, ci chiar sunt. Că doar de aia mă îndoiesc de ”munca” titanică a teroristei. Este singura mea îndoială, de mine fiind foarte încântat, în rest nu am nici una. Aprob tot ce văd, îmbrățișez, laud, cânt, ridic osanale. Sper că e ok acum?
Mi-e teama ca inca nu este ok. S-ar putea sa ma insel din nou si sa nu fie vorba doar de aparente. Detest o nota de agresivitate in acel "Sper ca e ok acum?". Speram la mai multa seninatate in receptarea unui repros. Daca nu ar fi fost adevarat, treceati pe linga el. De se potrivea bine, vedeati ce puteti remedia. Dar nu. Sinteti iute la diagnostic. Teama de a strivi nuantele nu va da tircoale...
Dar eu am spus clar că nu e o aparență. Chiar nu am îndoieli, aveți dreptate. Mirarea e cum de ați realizat doar acum. Se vede că nu urmăriți blogul de la începutul sosirii mele aici. Ați fi remarcat că aici poposesc mai ales cititori care sunt în căutare de certitudini. Și cum eu le am pe toate, fiind un om fără îndoieli, sunt puțini care pleacă dezamăgiți. Eu nu mă mai întreb dacă există Dumnezeu pentru că ȘTIU. Nu am îndoială că există un sens al vieții. Îmi place să dau dreptate tuturor, pentru că toți o dețin, dreptatea. Nu am nevroze, insomnii, remușcări. Sunt un om plat și senin (peste câteva decenii, voi fi și senil).
Și tot eu sunt iute la diagnostic? Dar mai spuneți, vă rog, despre mine. Să afle și ceilalți ce și cum se ascundea sub chielea asta lipsită de tresăriri dilematice. I-auzi, partenero, încă un domn care nu mă place din pricină că n-am dileme. Știi matale, când cu Țărășenii... :)
Domnule Mihai, cred că nu pretindeți că dețineți adevărul absolut despre mine, încât să așteptați să aplaud la orice critici îmi aduceți. Oi fi fost agresiv în propoziția aia, poate, dar nu am calomniat (nici nu aveam ce). Sau, în loc de ”detest” era ”detectez”? Dar să ne liniștim.
Mă bucur de grija pentru mine (sau pentru ei) și îți spun cu seninătate că mi-am expus opinia în primele comentarii de la acest post despre românii încetățeniți cu japca: ”Is bad, Is Bad.” :)
Dar așa sunt conversațiile blogosferice, denaturează spre fel de fel de zone obscure. După cum se vede, la fel și gusturile pot fi redirecționate. Iar irl sunt și mai incomprehensibilă.
Mă bucură și faptul că oamenii ajung în ograda mea părăsită pe căi atât de întortocheate, cu siguranță. Peste vreo lună vreau să încep ceva cu adevărat... delicios, să fie în sincronicitate cu persoana mea fascinantă.
Corina, probabil ca stii destule lucruri despre zonele obscure.
Caile sint intortocheate, intr-adevar; nu stiu cit de parasita este ograda ta. Incepi sa te dezvalui tot mai mult: incomprehensibila, nesuferita si, acum, misterioasa. O adevarata placere sa ai de-a face cu oameni senini.
Domnule Sirb, va sint recunoscator pentru prezumtia de nevinovatie: s-ar putea sa fi fost vorba de un act ratat. Am vrut sa spun "detectez", dar evident ca detest agresivitatea. Blogul l-am gasit recent (caile intortocheate ale internetului de care aminteste, cu seninatate si intelepciune neindoielnica, Corina). Sint neincrezator fata de oamenii care au certitudini, dar ma si atrag, imi declanseaza o anumita ironie afectuoasa.
Nu am spus ca nu va "plac". Chiar asa, va grabiti. Indiscutabil, aveti o anumita agresivitate, politetea nu vi se pare un lucru esential, altfel nu i-ati fi atras atentia "partenerei" dumneavoastre in acel context, nu v-ati fi schimbat interlocutorii atit de rapid. Mie imi place politetea, una din ultimele redute. Oamenii timizi adora politetea sau o detesta, nu le e indiferenta, asa cum pare a va fi dumneavoastra.
Dumnezeu, sensul vietii... vreti sa duceti discutia in derizoriu, abordind, ironic, teme mari? Va lipseste umilinta, domnule Sirb.
Iertare pentru textul cel lung. Dar mi-ati cerut sa va mai spun despre dumneavoastra.
Insa acum, dupa acest blind perdaf, ma simt alt om. Cu un coltisor de indoiala itindu-se in mintea mea plana. Domnule Mihai, acel des folosit 'a parea' nu serveste la nimic. Il utilizati, pesemne, exclusiv pentru a simula indoiala (sper ca nu o s ava maniati pe mine, pot presupune si eu, nu?). Pentru a da o falsa nota de dubiu, cu toate ca parerea despre mine v-ati facut-o si o emiteti cu admirabil curaj (eu va sustin, fiti cat mai deschis, o sa razbateti). Cu afectiune, al dvs CS.
Cat despre Carmen, nu am inteles (tot) ce a vrut sa transmita. Dar poate s-a adresat d-lui Mihai. In acest caz, imi vad de ale mele.
Multumesc companioanei pentru raspuns.
@Cristian: să sperăm atunci că actuala discuţie despre dileme şi certitudini va avea tot un final neprevăzut.
@Mihai: ce valoare are politeţea dacă nu e bazată pe bună credinţă şi îngăduinţă?
Are multa artificialitate, e mai degraba un simulacru. O prefer insa, chiar si in acea forma, agresivitatii. Hiacint, e inocenta intrebarea dumneavoastra sau e un anumit repros?
Carmen a fost neasteptat de clara. Exceptind proiectul ei de peste vreo luna. Domnule Sirb, nu ma minii decit pe persoanele apropiate, celelalte ma pot infuria, uneori. Nu simulez indoiala. Acea inflatie de "pare" e doar dovada nesigurantei mele. Cind spun ceva prea apasat, clar, imediat ma atrage extrema, opusul ca o alta varianta posibila. Nu mi-am facut o parere despre dumneavoastra, v-am impartasit doar anumite banuieli legate de personalitatea pe care o aveti.
Pentru ca recunoasteti blindetea, chiar daca nu ii sinteti prieten bun (sint sigur de asta), va daruiesc acest citat: "Într-un sens, aşa cum problema centrală a deciziei este aceea de a lua hotărîrea cea mai bună în condiţii de cunoaştere incompletă, problema centrală a oricărei vieţi este aceea de a se ghida după convingeri care nu pot atinge certitudinea decît prin credinţă, iar această certitudine e întotdeauna failibilă."
”Mihai”, dacă și pe Hiacint o suspectați, sunteți baș Îndoiala în persoană (nu aștept justificare, zic doar).
Bine ați trecut pragul meu, adică al Certitudinii tâmpe. Aici sunteți în siguranță. (Pe)trecere plăcută!
dle sirb, acel 'mihai' este (evident) 'caligraful' alexandru, care - nemaiavind dever pe blogu-i - a invadat, cu acelasi 'stil' fanat, melifluent, ceai de tei, toate blogurile unde vine vba dspr raposata 'terorista'...
e monoton & plicticos k un popa
altfel, sint 'scandalizat' sa aflu - tocmai de la dvs! - k luciata a avut 'decenta' sa se retraga cind a izbucnit scandalul! ciupiti-ma dk visez, dar nu kiar EA l-a declansat - numitul 'scandal'?! nu EA si-a pus pus poalele-n cap, k o kivutza, in vazul tuturor?!
ma-ntreb, adeseori, ce mai inseamna 'decenta' in ziua de azi... decenta ar fi tbuit s-o indemne sa nu vbeask dspr ce nu se pricepe - &, MAI ALES, sa nu vbeask (scrie) dspr cartile colegului ei & ale sotiei sale...
(k dspr 'stilul' care 'prinde' n-are rost sa vbim, e o banalitate, de aia prinde si otv)
Drept să spun, ceva teologal rezidă în tonul d-lui Mihai, credeam că mi se pare mie. Dar seamănă cu mai multă lume care a trecut pe-aici. Citesc un text (deși mai jos se găsesc și rânduri de altă factură), mă socotesc rapid o brută insensibilă, anatema, pleacă.
Ioai, dar despre teroristă ce aș mai fi putut spune, mi s-au terminat vorbele! Poate trebuia să fi scris inspirația în loc de cența! Despre cei dispăruți, numai de bine. Dar, o să vedeți, de undeva va apărea ceva similar într-o nefastă zi! Țineți-vă tare! Sfera abia așteaptă să se închine cuiva care scrie ”recenzii” care nu-s recenzii. Cuiva care se ascunde după un stil compunere-de-liceu, ”spărgând tiparele” și canoanele cronicii colbuite ”stil România literară” în aplauzele ipocrite ale asistenței. Duium de bloggeri urăsc România literară, e.g., fără a o fi citit vreodată.
Problema cu scandalul fu că pentru dânsa, pentru susținere, nu mai organiză nimeni un protest la TVR...Nici măcar nu s-a pus de-o cursă verde de biciclete pe Kiseleff in memoriam.
De acord, stilul nu trebuie coborât până la nivelul care ”prinde”. Să urce publicul acolo. Aici mereu am fost în acord. La fel stă treaba cu ”ce se cere”.
eu unul, cind aud argumente de genul: 'ar trebui încurajat orice demers al cuiva care încearcă să ne apropie de cărți, indiferent de stilul abordat și de preferințe.', ma ingrozesc! NU, NU 'ar tbui incurajat', pt k NU este indiferent CUM si DE CARE carti este 'apropiat' cititorul: decit sa scrii de bine dspr sophie kinsella & sa strimbi din nas la hesse, dostoievski etc, mai bine sa NU scrii deloc! dk 'asta' e gustul persoanei, mai bine ar face macrameuri - macar, alea nu risca sa tulbure criteriile de gust & de judecata...
usurinta cu care este acceptata o 'filozofie a lecturii' de tipul 'anything goes', 'valorile inalte s-au perimat', 'gusturile sint diverse, deci care e problema k ne place mai mult kinsella?' etc mi se pare nu doar iresponsabila, dar si irespirabila.
@Mihai: era o întrebare retorică, dar dacă vreţi să răspundeţi, vă rog.
Şi eu cred că nu stilul trebuie să coboare, ci „publicul” să urce (dar decît să fie urcat şi să nu înţeleagă nimic, mai bine să nu). Doar că observ cum norma devine kinsella, plus că mai e reversul în care o carte mare încape pe mîini mici (de exemplu, cum ar fi mîinile mele să scrie despre Kant - amatorism total).
Eu una aş vrea să cred că toate urechile pot asculta operă, dacă au educaţia necesară, şi toţi ochii văzători se pot bucura de pictură, dar eu sunt naivă :) Unii oameni pot trăi foarte bine fără lucrurile astea. Ceea ce îmi aduce aminte de Ghost Writer, în care un scriitor incult e pedepsit cu sadism pentru că nu ştie cine e Beckett, ”but he calls himself a writer”.
of, ink un motiv sa-mi para rau k n-am vz 'ghost writer'...
eu stiu cva similar din cinema - truffaut, care spunea (distopic-vizionar, cum se poate vedea!): 'vom ajunge sa fim judecati de oameni care n-au vz niciun film de murnau...'
l-as completa: azi, exista asa-zisi 'cinefili' care n-au vz niciun film de truffaut!
asa arata 'progresul', bag seama :(
ps eu am o vorba, imi pare rau k tot o repet, da alta n-am (lol); zice asa: oricine are dreptul la o parere, dar nu tbuie tinut cont de parerea oricui :P
Domnule Sirb... chiar si dumneavoastra.? Deviationist? Una e linia Partidului. Noroc ca ati facut pasul la timp inapoi, altfel il suparati pe domnul als, omul care stie cum sa scrie trecutul. E greu si pentru dvs sa va pastrati personalitatea cind riscati sa il necajiti pe maestru.
Singurul lucru care ma ingrijorase era promisiunea pe care dl als i-o facuse lui Horia C., sa isi puna botnita virtuala. Riscul ca "decenta" tip luciat, atavismul literar de tip Kinsella, persoanele tip Bruce Benderson sa invadeze internetul ar fi fost de nesuportat.
of, ce ne-am face fara 'sentinele' vigilente precum 'mihai'/alexandru?
care vede tot, stie tot, raporteaza tot... probabil k este 'ras-platit' (teroristic vbind) cf. numarului de raportari ;P
Discuția asta nu trebuia să aibă un ”final neprevăzut”? ;) Ca în filme, ca în cărți...
FINAL: e o și mai imensă porcărie să postezi comentarii calomnioase cu nume de împrumut. Și să faci morală altora de după boscheți. Vă mai așteptăm pe la noi, pe la alte texte.
Trimiteți un comentariu