duminică, 15 august 2010
Poll
În dreapta sus e un sondaj. Doar o curiozitate personală, formată după mii de posturi citite, din tot felul de întrebări despre oamenii care le-au scris, motivele, ideile, explicaţiile lor. Dacă-mi amintesc bine din zilele în care abia aşteptam să scriu ceva, cred că fac, în paşi mici, un fel de meta-analiză a blogului, fără prea mari pretenţii şi fără a mă lua în serios (nu aşa de mult cum sună, oricum). So... enjoy!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
8 comentarii:
Vine un timp, dupa un numar oarecare de postari, cand un blog nu mai poate fi 'doar un blog'. Ca orice indeletnicire cotidiana, isca dependenta, asteptari, nevoie de feedback. Nevoia mea acuta de a-l consulta zilnic, simtamantul de vinovatie care apare atunci cand nu scriu o perioada ceva mai lunga, nevoia de a scrie sunt niste martori nemincinosi martori ai utilitatii acestui instrument, gazeta electronica, jurnal electronic, loc de spalat rufele in public etc.
Eu sunt dependend de a ma scrie, nu stiu ce as fi facut in acesti ultimi 4 ani fara blog... Nu l-am tratat niciodata superficial. Daca unel postari sunt simpliste, frivole sau superficiale e vina talentului meu, a inspiratiei proaste, nu a felului cum vad eu actul de a scrie pe blog.
Ce nu am agreat eu nicicand in blogosfera au fost urmatoarele: gloatele adunate cirochine pe langa cutare si cutare 'somitate' cool. Gloate care au adus ploconeala si uitarea de sine pe culmi nemaiatinse inainte. De asemenea, detest prieteniile 'pana la proba contrarie', mincinoase, stabilite intre anumiti inraiti ai sferei.
Imi repugna, in aceeasi masura, si unele bloguri tinute de scriitori varstnici sau chiar batrani de-a dreptul (fac exceptie cele din blogroll-ul mesei pustii) in scopul de a ameti definitiv fecioare simtitoare, artiste in nedevenire si flacai fara vertebre.
Sunt complet de acord cu tine (comentariul), ma enerveaza bloggerii cool pentru ca n-am ce sa citesc acolo la ei. (Si pana la urma, mi se pare ca sunt putini oameni care scriu lucruri care merita citite)
Si eu scriu si pentru serviciu, dar acasa, cand ajung, scriu despre chestii dragi. Si scriu altfel. Si asta imi aduce un fel de echilibru la scris. Asa ca e ca un drog recreational. Si o dependenta.
Mulţumesc pentru comentarii, voi sunteţi idealul meu de blogger, cel pe care l-am avut în minte cînd m-am ocupat de ce e aceea "eu digital" pe blog. Adică m-am gîndit la o formă de expresie, prin care poţi găsi echilibrul în paralel cu viaţa reală care-ţi violentează sufletul; poţi învăţa, poţi cunoaşte, te poţi dezvolta (cuvîntul ăsta are deja conotaţii corporatiste, brr). La fel, poţi întîlni comportamente de gloată, dezamăgiri, mari trădări...aşa cum a menţionat Cristian.
Da, tradari caragialesti, impacari in piata publica, pupat obraz, suparari pe public si inchiderea comentariilor (chestie care seamana cu a defeca dincolo de termopane: nu se aude, dar se vede). Din astea. Mai ieri, inimaginabile. Mai ieri, ne sfadeam la bar, pe terasa, la cate un chef. Acum, ne-am mutat in sfera. Nu spun asta critic. Sfada umorala e tot asa de proasta si aici si acolo. Nu suntem altii aici.
Ma mai induioseaza si tinerismul batranilor (deci nu batranetea, ci ideologizarea actului de a vrea sa pari inca fraged), de care vorbeam mai sus.
Ca orice -ism, este si acesta un screamat tragic, care ii transforma pe cool-ii cu fire albe intr-o masa gelatinoasa, jalnica. Clowni aciuati pe linga dudui incepatoare, dar ale naibii de atragatoare, cu carne literara inca ferma. Sau invers: dudui, de meserie 'tinere sperante', lipite bine de obrazul aspru, intelept, al prolificilor zilei. Cu blog!
Vanity Fair, cum ar veni! Nimic deosebit. Doar mediul difera. Si suntem scutiti de a le vedea celor enumerati mai sus balele.
Well, fiecare balim cum ne taie capul. Cine a zis ca eu-s scutit?
Ca să răspund succint la întrebarea din Poll, cred că blogul poate fi terapeutic atunci când îți ascunzi identitatea și poți vărsa acolo tot ce te frământă, fără să îți pese de estetică sau morală, ca la psiholog. Și sunt sigură că nu ar fi un spațiu de aruncare a frustrărilor, ci mult mai mult.
Pentru mine este intr-o oarecare masura terapeutic si cu estetica, si cu identitatea dezvaluita. :)
Eu am sufletul mult mai vâscos, și plin de microbi :).
Indeed, you do. Ce să-ți spun. :) Toată ești vâsc.
Trimiteți un comentariu