O vecină de cartier, tânără, iese cu căruciorul animat de un copil frumos, reușit, satisfăcut. De bună seamă, singură, divorțată. La colț de stradă, o acostează fostul, penetrantul, făcătorul de copil, purtătorul de gameți, ÎNSĂMÂNȚĂTORUL. Tatăl natural-accidental al plodului din cărucior. Încerca să o îmbrățișeze, (s-o împresoare, de fapt) cu niște mișcări stângace, dar stăruitoare, de cocoș fără penaj, sărăcite de orice delicatețe.
Mama: respira libertate în aerul dimprejur, arătoasă, toată numai curbe îmbietoare, departe de ea orice gând de-a se mai cupla definitiv, se vedea de la o poștă. Era, de pe-acum, absentă pentru hoardele de bărbați, cele flămânde a desființa feminitatea în orice femeie - nimicind prin luare în posesie. Femeia de pe raft. Femeia-draft. Femeia-apartament, iată ce caută ei. Tatăl (natural-accidental), un golan cu perciuni ascuțiți. Bărbatul unei ejaculări precoce.
Mama de la colțul străzii: cu ten îngrijit, bronzată, îmbrăcată corect pentru după-amiaza de 38 de grade, receptivă la orice semnal ce nu-i emis de un mascul care și-ar putea dori de la ea căsnicie și fidelitate, claustrare și bucătăreală continuă. Mama: cu poftă de flirt, de efemer, de cochetărie.
Deși obosit și mai indiferent astăzi decât de obicei, pe dată mi-a făcut cu ochiul limpedele gând că femeilor le-ar sta mult mai bine solitare. Fie ele și mame. Solitudinea nu le-ar extrage din sfera importantei lor "funcții" estetice. Bărbații le urâțesc, le vandalizează senzualitatea, odată cu fiecare ușă trântită, odată cu fiecare grosolănie rostită, cu egoismul lor de veșnici infantili. Din neștiute pricini ce țin de misteriosul "glas al speciei", dar și prin contribuția decisivă a bărbaților lor, nu o dată, abia ajunse la sau deja trecute peste vârsta de 30, proaspetele mame se dezic de sine, își neagă trupul, clasându-și definitiv dorințele. Strălucirea e tabu. Multe procedează aşa, e drept, nu toată suflarea feminină. Observaţi-le masculinizându-se, tăindu-și ritualic părul - depersonalizându-se. Mai ales româncele. Pier, se sting pe picioare, atunci când nu se umflă (din aceleași motive pentru care se și usucă).
20 de comentarii:
Le şade bine solitare pentru că au ceva care să le ţină ocupate? (adică vînătoarea de admiratori) Sau le şade bine aşa pentru că scapă de rolul de consoartă? Sau poate le înnobilează cumva independenţa? Asta mi-a fost dilema în legătură cu singurătatea benefică.
Nimic de adăugat la ultimele fraze, care sunt pe cît de triste, pe atît de adevărate.
Le tine in forma solitudinea asumata (nu aia de nevoie, nu aia depresiva, asezonata cu calmante si alcool sau sex in exces). Fiind autonome, au o mai acuta constiinta a disponibilitatii lor. Nu e nevoie sa vineze, ci sa stie ca se pot lasa 'vinate'. Fara a se (mai) lega.
Am senzatia ca apartenenta le grabeste uscaciunea. Mai cu seama ca barbatii nu stiu mereu cum sa-si administreze posesiunea. Nu-i duce mintea dincolo de abuz.
Antropologii ar putea raspunde cu precizie, eu pot doar specula. Ceea ce vad, si pot certifica, este ca singuratatea ca optiune le mentine sclipitoare. Poate ca si nevoia de a se asigura ca-s in continuare atractive. Intrucat mai au pentru ce, pentru cine. Pentru barbatii (admiratorii)fara chip de pe strada sau de aiurea.
Pentru cine a intrat la banuieli: nu mi-am facut schimbare de sex sau de gen. :)Nu am devenit nici feminist, desi, probabil, tocmai m-au facut astfel opiniile de mai sus.
Independenta, ca sa continui, nu le 'innobileaza'. E pretentios spus, plus ca nu acesta e mesajul meu. Frivolitatea si disponibilitatea le confera prospetimea pe care, casnice, nu o au, o pierd sau, unele, o pastreaza doar partial. Din pacate, nu e doar vina masculilor...
Dar puteti sa nu fiti de acord (cum ma si asteptam). :)
Atunci când devenisem ”posesiunea” cuiva mi s-a stins farmecul. Nu era vorba neapărat de a arăta într-un fel, dar îți pierzi acea libertate jucăușă care face ca încercările de resuscitare la exterior să semene cu injectarea de formol într-un cadavru.
Sunt femei făcute să rămână singure și disponibile, ca să nu se ofilească, măcar în floarea vieții, pentru că unele fructe sunt mai dulci toamna, dacă ai răbdarea să le lași să se coacă. Nu e vorba că nu ar dori o familie, dar nu prea devreme, nu dacă înseamnă ”claustrare și bucătăreală”.
Teoria mea este infirmată de numeroase femei care continuă să strălucească și în mariaj.
Rămân, însă, celelalte. Deși nu-s neapărat abuzate de soții lor, sunt supuse unor presiuni casnice zilnice, indicibile, care le ofilesc prematur.
Nu sunt de acord cu acest „sacrificiu” al femeii. Nu vreau să pretind asta nici mamelor noastre, nici soațelor.
În aceeași măsură, aș dori intens să fie uitată pentru totdeauna monstruoasa „Poruncă” din Biblie care îndeamnă femeia să i se supună bărbatului. Nu doresc să mi se supună sau să-mi bage mâncarea sub nas nici o femeie. Vreau să-mi fie alături. Nu-s cu nimic mai îndumnezeit, mai pur, mai curat, ca mascul, decât o femeie!
Nu putem fi acuzați de relativism moral sau de promiscuitate dacă ne dorim desființată pentru totdeauna această îndrumare proastă din Biblie.
Dureros si trist este faptul ca multe femei de varsta mamelor noastre considera ca asta e soarta lor si ca "asa e viata". Asa au preluat modelul de la parintii lor si asa l-au transmis mai departe fiicelor lor. Si-au pierdut stralucirea si identitatea pe altarul casniciei in slujba Barbatului ca entitate. Poate ca fiicele lor vor deschide ochii la timp. Sau poate ca nu.
Și eu m-am referit la fel, doar la unele dintre ele. Dacă cel cu care ea decide să își împartă viața o tratează cu respect, dacă își găsesc principii și pasiuni comune, dacă nu uită că este și femeie în primul rând, nu doar soție și mamă, atunci va străluci.
Adevărat grăiești cu acea poruncă absurdă. Cine știe, o fi fost strategie de PR la vremea respectivă :).
Ce bine ar fi să gândească mai mulți bărbați așa, sau măcar să îi identificăm pe aceia care vor un partener, nu un animal sfios. Dar mârlanii nu stau pe bloguri, fac bani, ca să aibă cu ce să-i închidă gura ăleia care îi pune mâncarea sub nas.
N-am cunoscut încă femeia fericită că e singură, generic.(A nu se înţelege că sfătuiesc ca femeile să accepte violenţe fizice sau emoţionale...doar pentru a evita o singurătate.) Femei care disimulează cu privire la asta, da. Aaa, că alegi să fii singură din când în când, dar ştii că El va răspunde chemării tale când îţi revine cheful de...,sau de... Deci, ne plac majorităţii dintre noi singurătăţile mici, dar nu singurătăţile mari.
Sunt de acord cu tot ce scrie aici Cristian. Bărbaţii vor femeile frumoase singure, corect. Dar noi suntem diverse...nu tuturor le eşuează mariajul. Există o artă a seducţiei, a libertăţii în cuplu, a compromisului necesar şi necompromiţător. E o artă care îşi are preţul ei.
Aaa, da. Teoria mea e că există bărbaţi cu care nu trebuie să te măriţi, în rest, rămâne un procent interesant care merită încercat, dacă şi ``El`` vrea.
Cum scriam: responsabilitatea pentru ofilirea prematura e impartita, nu mereu in mod egal, dar se distribuie intre cei doi. Eu regret insa acesti 2000 de ani in care s-a predicat de la amvon supusenia femeii faţa de barbat. Femeia-accesoriu. Oficializarea inferioritatii. Legalizarea ei.
Si-n ziua de azi, eu citesc cu inima strinsa, in carti de istorie sau in eseuri pe diverse alte teme, informatia ca femeile, in 'tari civilizate', nu au avut drept de vot pina prin anii 40 sau chiar dupa razboiul al 2-lea.
E superfluu, acestea fiind stiute, sa ne mai miram ca rase intregi - armeni, evrei, tigani - au fost programate pentru nimicire, asta dupa ce au fost tinute sute si mii de ani fara drepturi civile. Numai pentru ca albii, caucazienii, barbatii s-au crezut dumnezeii acestei lumi.
E atat de... primitiv sa-ti doresti sa anihilezi, sa desfiintezi, sa uritesti femeia pe umarul careia, ai oftat dupa extazul amorului, ai plins, intors din lupta sau macinat de indoiala iubirii. Unde sunt adeptii progresului tehnologic, extaziatii tehnologiei, ai stiintei, dar si reprezentantii Bisericii, ca sa raspunda la intrebarea: de ce cuceririle sau dogmele carora ei li se inchina neconditionat nu au miscat nimic in om pana acum, in sens bun?!
Precizez ceva: nu vreau ca femeile frumoase sa ramana planificat singure, intr-un fel de bordel fara ziduri, pentru a le poseda eu! Sau pentru a putea fi posedate, dupa necesitati, de orice barbat. Doresc ca singuratatea lor sa poata fi o optiune, sa aiba curajul solitudinii, la rigoare, atunci cand masculul feroce nu demonstreaza ca stie alt lucru decat sa suga vlaga din ele. Cand le interzice sa mai fie frumoase, atragatoare, sau cand le incurajeaza sa se abandoneze descompunerii fara nici o lupta.
Cat despre copil (sarmanul, la el cine s-a mai gandit?): cugetati si voi, ce e mai nociv pentru el. 1)O casnicie trasa de par, 'de dragul lui' (carevasazica, sa nu creasca fara tata, bietul, ca si cand un tata alcoolic sau un sot infidel ar fi de folos cu ceva educatiei sau cresterii), cu certuri si tensiuni in surdina, pe care, vezi Doamne, noi in prostia noastra, credem ca la 5 ani ala micu' nu le observa (haha).
Sau 2). o separare cinstita, inaintea si in cursul careia copilului i se explica fara osteneala cum stau lucrurile, fara patetism, fara parti pris, fara scalambaieli idioate 'ca sa ne facem intelesi'.
Chestia cu copilul e extrem de delicată. Extrem. Nu se poate vorbi din afară. Trebuie făcut ce e mai bine pentru el. Şi există cupluri(femei) care se separă din motive triviale, violente, iar altele din vanităţi extrapolate, nepotriviri şi ambiţii de caracter. Ce le sfătuim pe acestea din urmă relativ la copii?
Prefer sa raman la cele cateva idei ale mele de mai sus, sa nu ma raspandesc prea mult in speculatii (si asa, cele initiale sunt fragile). De retinut ceea ce e de retinut din semnalul meu. :)
Dar sa ma refer la copil un pic (totusi). Acel 'ce-i mai bine pentru el' ma infioara putin, la fiecare auzire. Nu ma bazez deloc pe intuitia opaca a parintilor. Habar nu avem, adeseori, cat de receptivi, perspicace, inteligenti, precoce sunt copiii - cu atat mai mult acei copii hipersensibilizati de conflicte familiale. Un cuplu ramas laolalta 'pentru copil', in ciuda veninului, a absentei iubirii, a tensiunii, e devastator pentru psihicul celui mic!
Ce sa mai spun? Ca am fost si eu mic si stiu? Sau ca am citit-o cu sete pe Francoise Dolto, in incercarea disperata de a ma trata singur...
Ce-mi plac mie comentariile de pe blogul ăsta, sunt articole în sine...
Shhh. Nu mai spune la nimeni! :)
Eu sunt prima care dispreţuiesc truismele,( DAR...) Dezvolt afectare, idiosincrazii, plictis intelectual când aud stereotipuri de genul celui cu ghilimele preluat de tine de la mine( şi eu de la alţii.)
DAR...azi n-am chef să mă sofistichez. N-am chef. Azi reamintesc oricui vrea să afle că un STEREOTIP TRIMITE LA UN ADEVĂR,adesea.
Revin: orice părinte iubitor vrea binele copiilor lui. Pentru asta renunţă la câteva chestii personale
-(de pildă să facă sex pe masa din bucătărie la ora când copilul e acasă... E şi asta o condiţionare, nu?)
-(...sau să doarmă câteva nopţi când cel mic e bolnav...Cremă anticearcăn?)
-(...sau să plece unde vrea şi când vrea...) Să mai exemplific? Aaa, dacă ai copil alergic sau răcit nu mai mănânci îngheţată în veci acasă! Etc.
Deci, dacă nu m-am făcut înţeleasă, hai s-o luăm pe scurtătura scurtăturii: când ai copii, te educi pe tine şi asta e deja educativ pentru ei. Cum îi faci fericiţi? Evoluând, perfecţionându-te şi alegând CU CE TATĂ ÎI FACI!Alege tatăl copilului după ce te cunoşti pe tine însăţi şi după ce ştii ce vrei. Alege-l compatibil cu tine, ca pe o maşină potrivită, nu doar asortată, nu doar de nevoie.Iar:violenţa e o chestiune de alegere şi de autocontrol. Deci se poate fără dacă o faci cu cap.( alt truism , aşa-i?)
Je m`en fiche de cazurile sociale, nu sunt Salvatoarea Lumii, hic et nunc. Să-şi facă treaba asistenţii sociali& comp. Realmente, nu pot salva copiii nefericiţi ai acestei ţări, dar când mă întâlnesc cu unii dintre ei, îmi ascund lacrima de compasiune şi le spun ceva din inimă şi îi învăţ să vorbească deschis şi liber.
Altfel trebuia să pun problema: un copil dintr-o familie tensionată suferă, un copil dintr-o familie monoparentală suferă. Mă contrazice cineva? Deci, adulţi, updataţi-vă!
Cunosc o single Sheherezada care n-a fost căsătorită niciodată. A făcut un copil din dragoste neîmpărtăşită. Îl creşte în confort deosebit, cu mare iubire, cu mult timp acordat creşterii lui. Copilul nu zâmbeşte decât rar, oare ce-i lipseşte? Aritmetic, e dovedit că mamele singure întâmpină diverse probleme emoţionale şi nu numai. Nici cuplul tensionat nu e bun...Soluţii? Câte femei, atâtea soluţii, poate... Erori? Cam tot pe atâtea...
Această dezbatere m-a cristalizat. Am să aleg cu cea mai mare atenție tatăl copilului meu. :)
Păi, în postarea ta era vorba de femeia-mamă, româncă( important!), divorţată, right? :)Şi în substrat vreau să înţeleg şi că trimiţi la emanciparea bărbatului( român). Emancipare să fie cu e de la echilibrare, nu de la efeminare. :)
Nu mai e nevoie de nici o emancipare a bărbatului. El e stăpânul absolut. Mă rog, uzând la nevoie de forță. Că acum a ajuns să se epileze și să se penseze până dincolo de ridicol... Orișicât, n-am să-i sar în apărare vreodată bărbatului român. Dacă atâta a înțeles el din evoluția speciilor... N-are decât să-și pândească fostele pe la colțuri și să-și înfoaie pieptul amenințător.
Cristian, să alegi cu mare atenție și bunicul nepoților tăi!
Cu evoluționismul unor bărbați e ca în fotografiile ălea ”darwinist-like”, în care primata devine om, apoi omul devine porc. Doar că unii nu își uită originile și se bat cu pieptul în piept, în special atunci când femela se intră în aria lor vizuală. Iar pentru cele care nu și-au dat seama de substratul genetic al partenerului, nu este niciodată prea târziu să fie mândre leoaice.
În fine, prin decantare, am ajuns la concluzia că tu, Cristian, nu eşti român. :) Sau eşti unul dintre românii pe cale să schimbe mentalităţi.:) Am divagat, păcat de ``interpretantă``sau de ``interpretă``, dar susţin că femeile la toate vârstele( combinate, măritate sau nu) au dreptul şi obligaţia personală de a privi înainte cu îndrăzneală şi cu farmec...iar înapoi, cu detaşare şi mai puţin cu mânie.
Mnoa, halal concluzie! :) Nu-s pe cale sa schimb nimic. Mi-e suficient ca eu nu gandesc asa. Poate de aia imi si permit sa vorbesc cu atata scirba despre sovini.
Trimiteți un comentariu