luni, 9 august 2010

Izuri

A nu ști cum îmi voi câștiga traiul după 1 septembrie, odată demisionat din porcorație, are și un parfum plăcut, de levănțică, pe lângă gustul obișnuit, de teamă. Parfumul-muză al improvizației, al incertitudinii. Nu sunt încă un om liber. 

Adevărul a publicat săptămâna trecută un top al frustrărilor de vară. Se numărau pe-acolo diverse indispoziții de sezon, meteosensibilități, insomnii cauzate de surplusul de lumină și de hiperactivitate. Aș  mai adăuga eu una: sandalele! Opulența, stricăciunea cărnii în galantarele fierbinți ale străzilor, impetuozitatea pașilor, devoalarea. 

Pe unii, asta, stricăciunea, îi face moraliști de ocazie, aruncători de pietre cuvântate (e mai fățos, mai ”cultural” și mai ”civilizat” să treacă drept indignați în loc de excitați, stârniți, pofticioși neconsolați - cum sunt de fapt), îi asfixiază clocind formule de condamnare, iar pe alții, mai stăpâni pe talentele lor sociale, îi împinge în păcat, mântuindu-i.

4 comentarii:

Hiacint spunea...

Ce nu ştiu nici unii, nici ceilalţi este senzaţia de a merge prin ploaie în sandale. Priceless, vorba reclamei.

Cristian SÎRB spunea...

:) Ploaie rece, cu varză călită, de brucsel, tăiată mărunt, stropită la rându-i cu smântânică și iuțită cu un ardei luuung, verde și mai rapid ca acceleratul.

Prin ploaie, fetele cu bluze de in, albe, fără modele, ies fără corsete. Cu sfârcurile înnegrite de ciudă.

anca giura spunea...

Hiacint, eşti tare de tot. Ai un umor pe care mi-l doresc, zău. Ce zici tu sper că e ironie. Iar dacă nu-i, tot fain rămâne. Eu când mă prinde ploaia în sandale îmi cam blestem ziua. Dar ne-am învăţat una pe alta să pară că zâmbim în continuare, nu? Că, deh, noi păşim cu graţie prin noroi...Şi ce tare e când îţi alunecă piciorul ud de la ploaie din săndăluţa fină şi rişti o entorsă.


Cât despre sfârcuri, Cristian, hm, sânii noştri sunt mai liberi fără sutien, e adevărat. Dar mă tem că se va instaura un trafic periculos în ziua când ne vom înţelege între noi să renunţăm la sutienul de sub ie. Să nu uităm însă că nu vom renunţa de tot, ci doar în ziua aia. Există o industrie textilă care trăieşte bine de tot din ascunderea nurilor noştri.

Cristian SÎRB spunea...

S-o falimentăm, dară.