Presa românească - născută moartă

Am citit în EVZ două păreri care se întâlnesc cu ale mele în ceea ce priveşte cazul de moarte clinică a presei on paper româneşti. Consider că un ghiveci scăzut, făcut prin amestecarea celor două opinii, ar oferi chiar răspunsul complet celor care se (mai) întreabă încotro se îndreaptă ziarul băştinaş de hârtie şi de ce. Dacă mi se permite mie, ”analiza” conform căreia cotidianele noastre cad unul după altul şi din pricina "avântului tehnologic", a noilor "suporturi media", hahaha, mai trebuia să aştepte puţin la dospit! Nici interferenţa mogulilor în actul jurnalistic nu-l deranjează atât de năpraznic pe cititorul ordinar român, cum se stropșesc să afirme ”specialiștii”. Se poate măsura indolenţa asta (cea cu care este privită și primită presa de trust mogulesc) în anii electorali.

Când o să fie românii (şi nu mă gândesc la consângenii noştri angajaţi în Valea lui Microsoft) cei care vor dicta trend-ul cibernetizării şi virtualizării (în afară de cazurile când asta se "traduce" prin plata online cu carduri contrafăcute şi prin atacarea site-urilor guvernamentale americane), porcii aproape că vor putea visa nestingheriţi la primul lor zbor.

Motivul scăderii interesului pentru presă se află la intersecţia dintre carenţele educative ale consumatorilor, comoditatea acestora, calitatea slabă a produsului şi gratuitatea lui pe web. Aceasta îmi oferă şi mult aşteptatul prilej de a-mi exprima nerăbdarea sinceră ca ziarele în format electronic să treacă grabnic la perceperea unei taxe de acces/lectură. Publicul ăsta infantilizat (nu că m-aş exclude) e prea obişnuit cu gratuităţile oferite de/pe internet. Accesăm (ne însuşim) cu toţii destule "mărfuri" fără a tresări, în loc să cugetăm puţin că, poate, unii şi-au stors minţile producând cutare sau cutare lucru. Drept urmare, să fim serioşi, nici ziariştii nu pot lucra pro bono, pentru delectarea nelimitată şi fără costuri a publicului iresponsabil! Oricât le-aş imputa calitatea (uneori) scăzută a muncii lor, simpatizez cu ziariştii când e vorba de retribuirea lor. Salariile le-au fost micşorate drastic (ceea ce va "trage" în jos, o dată în plus, ştacheta valorii, din sistem plecând cei cu experienţă pentru "a lăsa locul" unor începători "inimoşi", dar tot mai slab pregătiţi şi, lucru grav!, cu o tot mai săracă vocaţie), mulţi au fost trimişi acasă - unii ca să lucreze de acolo, alţii - în şomaj. Pentru că, vezi, Doamne!, "nu se mai cumpără jurnale la tarabă". În schimb - măi să fie! - numărul cititorilor rămâne constant, dacă nu cumva e chiar în creştere, de-ar fi să ne luăm după barometrele care indică vizitatorii online. Nu scrie în cromozomii oamenilor din presă (ai reporterilor simpli) că sunt predispuşi genetic să execute munci benevole doar pentru că "clienţii" s-au obişnuit cu informaţie pe degeaba. Aşa că: la plată, toată lumea!

„O să mai existe ceva timp ziarele tipărite, cred că cele care vor exista vor avea o activitate multimedia, vor avea şi site-uri şi prezenţă pe TV, nu neapărat emisiune, ci prezenţa a diverşi oameni din redacţia ziarului. În România, cititul ziarului nu merge foarte bine deoarece nu există o tradiţie a cititului, părinţii noştrii nu aveau acest obicei. Nu există o distribuţie foarte bună, ziarul nu ajunge la tot omul din ţara asta, şi încă un motiv, pentru că românii sunt mari consumatori de televiziune, în special de life-style. De obicei, ţările sărace preferă mai mult televizorul faţă de cititul ziarelor. În ţările dezvoltate, omul nu are timp să stea acasă, în faţa televizorului, el când se informează este la birou şi citeşte ziarul”, a explicat Claudiu Şerban, director general-adjunct la Ringier Romania.

„Cititul este o operaţiune intelectuală grea spre deosebire de uitatul la televizor sau ascultatul radioului în maşină. Ca să citeşti e greu, ori, statistic vorbind, românii sunt nişte persoane mai comode mintal, şi preferă ca informaţia să vină predigerată spre ei, de pe televizor, de pe radio, eventual poate să se uite pe net foarte scurt. Ca să citeşti un ziar, să urmăreşti rând cu rând, să încerci să prelucrezi în timp ce citeşti, deci trebuie să procesezi în cap, este neconfortabil”, a explicat Cristian Tudor Popescu.