sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Viață pe picior mic

Visez la verile mele destrăbălate, camusiene, la „rezonarea” aceea indicibilă, caracteristică lor. La aroma nisipului, a aventurii, la sărăcia în doi, suportată la mare sau rătăcind cu un rucsac soios prin țară. Am mai scris asta, dar nu eu poruncesc nostalgiilor...

„La critique est un art de synthèse; elle exige deux conditions qui ne s'opposent qu'en apparence: un don psychologique, la capacité de sortir de soi-même pour épouser la pensée étrangère, d'une part; et puis, d'autre part, la persistance, à travers ces abandons succesifs, d'une personnalité vigoureuse qui mettra sur ces expériences diverses un accent original.” (René Lalou - Défense de l'homme)

”Meseria” mea e aceea de vorbitor. Să mă plătească cineva pentru construcții lexicale! Să-mi dea comision gras pentru puținele care sunt cu adevărat inovatoare și pentru cele cu impact.

Citesc Povestea unei vieți de Aharon Appelfeld în trei zile! O reușită cum nu mi-e dat prea ades să întâlnesc în viața mea de multinațional corporatist. M-am aruncat în pagini cu înverșunare, cu atitudinea specifică a omului vinovat de toate păcatele lumii: să uit, să-mi demonstrez că nu pier, să nu mă rătăcesc.

„Toate ideile mele își au obârșia în pretexte meschine, în înverșunări de care ar trebui să roșesc; foarte puține au o origine pură.” (E. Cioran - Caiete, vol. III)

10 comentarii:

Hiacint spunea...

Visezi la ce s-a întîmplat sau la ce nu s-a?

EgoHead spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Ekvestra spunea...

Veri destrăbălate? Le mai putem avea oricare dintre noi. ``Călare pe o iapă alezană... ``

Cristian SÎRB spunea...

Allons-y cu iapa alezană! :) Mulțumim de încurajare.

Visez din nevoia de a se (”repeta” nu-mi place) întâmpla.

anca spunea...

Călare sau pe jos, cu nickname sau fără, sunt pentru veri destrăbălate dacă asta înseamnă a face doar ceea ce te îndeamnă inima, nu hybrisul, nu turismul globalizant, nu convenienţele, doar inima. Pe autorul tău nu l-am citit încă, voi încerca la primăvară în livada mea cu meri...

Cristian SÎRB spunea...

Păi... Appelfeld - un câmp cu meri. E o lectură apăsătoare, în pragul lacrimilor. Nu că ar fi patetic scrisul lui.

Carmen-Corina Gugu spunea...

Cristian, eu vreau să citesc o carte scrisă de tine, şi tu îmi spui că eşti " multinaţional corporatist"? Adică, presupun că e bine, oamenii trebuie să îşi câştige existenţa, dar mi te imaginam în fotoliu, citind, sau la birou, scriind, şi mi-e greu să fac trecerea asta către societatea consumistă pe care atât de bine o reprezinta multinaţionala corporatistă. Îmi cer iertare dacă te supără comentariul meu.

On-topic: şi eu sunt nostalgică după o anumită vară, doar că aventurile se petreceau mai mult între dealuri cartonate. Sunt nostalgică pentru că, atunci, cineva important pentru mine respira şi se bucura de aromele vieţii.

Cristian SÎRB spunea...

Păi, nu cred că e nevoie să-mi cer scuze că lucrez în corporaţie, nu? :) Ar trebui să-i mire pe unii că, aceasta fiindu-mi ocupaţia, mă străduiesc să aflu răgaz şi pentru citit-scris. De fapt, după cele 9h de muncă numai asta fac...

Nu trăiesc prea mulţi - nu în România - din cititul în fotoliu cât e ziulica (nefiind vorba aici de pensionari). Din păcate.

Acum, că ai realizat cum îmi câştig pâinea (adică, în mod "samavolnic", capitalist), tot mai aştepţi cartea mea? :)

Carmen-Corina Gugu spunea...

Nu, nu trebuie :). Eu am vederi idilice, deci înguste. Mi te imaginam mai boem, dar presupun că spiritul poate fi liber oriunde se află. E de admirat că îţi faci timp să scrii şi să citeşti după cele 9 ore de muncă (şi să răspunzi uneori cu prea multă bunăvoinţă la comentariile trollilor cronofagi...). Dacă privim lucrurile dintr-o altă perspectivă, un scriitor trebuie să cunoască diverse medii, în viaţa lui trebuie să existe un echilibru între scris şi trăit, căci dacă îşi duce existenţa între masa de lucru şi fotoliu... nu prea mai are despre ce sa vorbească, nu-i aşa? De pildă, vara asta aventuroasă de care ai pomenit aici poate fi o sursă de inspiraţie ca oricare alta. Nu stiu, ai un fel de a scrie, dulce-amărui, care m-ar face să te citesc şi dacă ai vorbi despre sarea din solnita. Şi Mihaela este foarte talentată. Nu cred că sunt gratuităţi, uitaţi-vă la apariţiile editoriale contemporane. Messul şi blogul le-au dat multora impresia că pot să foloseasca tastatura şi în scopuri lucrative. Cel mai bun exemplu e Paulo Coelho care, în afară de vreo 2 volume notabile, scrie pentru retarzi. Cred ca iti trebuie un pic de curaj... şi o intrigă oarecare. De obicei prima încercare este ceva mai firavă, dar nu ştii de ce eşti în stare până nu încerci. Modul tău "samavolnic" de a-ţi câştiga existenta îmi stârneşte curiozitatea de a vedea felul în care alegi să evadezi din realitate :).

Cristian SÎRB spunea...

Companioano, uită-te și dumneata ce minunăție de vizitatoare avem! Ajutor! :)

E măgulitor și șarmant ce și cum (ne) scrii, Carmen!

Altfel primești un ”troll cronofag” atunci când e precedat de comentarii (și nu le includ doar pe cele laudative!) de o așa pilduitoare decență.

OK, mie nu-mi iese să fiu așa elegant, dar e o bucurie de nedeslușit - păstrându-mi ”dulce-amarul” sau aciditatea din scris - să simt că tot GRĂIESC cuiva!