Muntele de lucruri foarte importante, cum ar fi:
"nu pot trăi fără X"
"ce mă fac dacă nu se întîmplă asta"
"mă tem că viaţa nu are sens fără x lucru"
"nu am stare dacă nu obţin asta sau ailaltă"
"nu pot dormi la noapte dacă nu ştiu"
"ce fericiţi am fi dacă..."
se transformă în nimicuri, ruşine şi vinovăţie cînd cineva, pe care îl credeam nemuritor, se opreşte din trăit. Nu-i vorba de Salinger aici, ci de un domn bătrîn, înţelept şi copilăros.
5 comentarii:
ce frumos...
Din păcate, nu am nici o opinie despre Salinger, pentru că nu am citit. Gust doar formularea. :)
Din fericire, pentru mine motivele enumerate în lista cu ghilimele sunt mai importante decât scriitorii. "Nu pot trăi fără X" mai ales.
Chiar aşa, Hiacint, cât de superficiali suntem...bun clasamentul frustrărilor noastre egocentrice. Despre morţi numai de bine, dar eu n-am simţit nimic când am citit ``De veghe...``.Personal, reconstitui America prin Faulkner.
Nu ştiu cum să scriu ca să sune cît mai puţin ofensator pentru cititorii lui Salinger. Ok...eu nu despre moartea lui vorbeam, e o coincidenţă ironică, dar aşa s-a întîmplat, să scriu acum despre o moarte.
Da, am dat si eu cu bâta-n baltă, comentând egoist şi lipsit de consideraţie pentru o moarte care semnifică cu totul altceva pentru Hiacint decât, pentru omenire, dispariţia lui Salinger.
Trimiteți un comentariu