sâmbătă, 19 septembrie 2009

...când graiul era totuna cu mângâierea mamei

Feciorul merge ca să aibă de unde veni. Poate mă întorc bărbat... Nu-s în cea mai bună formă, observ. Dar sunt tare lipit de tine. Mă doare cînd te mişti.

soare alb, preţios, cum doar în inima pământului mai poţi găsi

şi unde te gândeai să trăim noi? - într-un ţinut gen Kentucky, pălării de pai şi cămăşi suflecate, cu pătrăţele, pajişti întinse şi munţi care ţâşnesc de te miri unde, şi să fie linişte, - nimeni să nu ştie de noi, numai noi.

şi eu cred că e incredibil, puţini oameni au şansa să se cunoască minţi şi pe urmă să ajungă trupuri şi să înţeleagă că e nevoie de ambele ca să se iubească.

zice Anzieu că stilul (pe lângă a fi o intervenţie a unor instanţe constrângătoare sau a îndoielii de sine, a supraeului pedepsitor, a nevoii de delimitare) este şi o nostalgie aparţinând copilului ascuns în orice creator după timpul când cuvântul era nedespărţit, cumva, de ceea ce desemna, când cuvântul avea forma obiectului, era fotografia lui, cum ar veni

6 comentarii:

Rareș spunea...

Chiar când mă pregăteam să mă îndrăgostesc, m-am îndrăgostit de fraza ta "puţini oameni au şansa să se cunoască minţi şi pe urmă să ajungă trupuri". Şi mi s-a făcut brusc rău. Ca şi cum aş iubi.

cristians. spunea...

Hehe. ”Chiar când mă pregăteam să mă însănătoşesc” - aşa am citit, din grabă, prima oară, fraza ta.:)

Chiar când mă pregăteam să mă însănătoşesc m-am îndrăgostit. Ce zici de asta?

Rareș spunea...

Sunt vulgar acum, dar aşa mi se întâmplă de fiecare dată. Şi de fiecare dată e chiar acum.

cristians. spunea...

Vulgar pe naiba. :) Nu te alinta!

Gelu Vlasin spunea...

cand devin patetic ma astern peste o coala alba de hartie. cand sunt extaziat ma plimb volubil pe strazi necunoscute. si cand citesc lucruri interesante ma opresc pt o clipa din calatorie si respir...

cristians. spunea...

Ardeleneşte: bună hodină la noi, dară! :)