sâmbătă, 5 septembrie 2009

Zona liberă de idolatrie*

La moartea lui M. Jackson, sfera şi presa s-au încins de pomelnice fierbinţi, simţitoare, lacrimogene şi, mai ales, nu neapărat cunoscătoare într-ale muzicii. În primul rând, neamul femeiesc, pisicoamator, şi-a făcut datoria de credinţă, nelăsând a scăpa momentul marelui deces al secolului. Aşa au apărut posturi lângă posturi de o similitudine mortiferă - deşi, geografic, autorii lor sunt situaţi în unghere diferite de ţară -, străbătute de un conformism şi de o unitate şi o unanimitate în păreri demne de raportările entuziaste ale uriaşelor recolte cincinale, apărute în Scânteia, organ de presă al CC al PCR.

Într-o măsură (afectivă) puţintel mai redusă, mai reţinută, parcă, sfera a consemnat prompt şi descălecarea mioritică, binecuvântată şi redemptorie a Madonnei - acest scandal întrupat, prefăcut de maşinăria media în voce şi-n divă de-a lungul unor decenii de lupte, înscenări, muncă înverşunată şi prea puţină armonie muzicală.

Aceleaşi cucoane cu apetenţă pentru scrisul fără conţinut şi inspirându-se din aceeaşi înclinaţie contagioasă a bocetului isteric vor ridica acum aceleaşi osanale (dacă nu au început deja!) amoroase, vanilate, bardului nemuritor Leonard Cohen. Sigur, în cazul legendarului evreu vorbim deja de talent, de poezie adevărată şi chiar de muzică, de sunete bine închegate. Rămâne, totuşi, gustul diabetic al idolatriei. Nu înţeleg de ce nu m-am obişnuit nici acum cu gândul că şi pe internet nasc tot oameni, nu ştiu de ce aşteptam cu atâta naivitate ca admiraţia năroadă, îngustimea burgheză a vederilor, cordialitatea cerşetoare de îngăduinţă, acordul laş, lipsa spăimoasă a simţului critic să nu ne urmeze până şi-n generosul (măcar în ce priveşte libertatea de gândire şi de expresie) www.
_______________
* sau: Fuck me, Leonard!

10 comentarii:

pushthebutton spunea...

Cristian, poate că idolatria uneşte şi întru inspiraţie, nu doar întru incantaţie, prozelitism. Da, gustul diabetic există: lumânări de miere ard pe altarul "stelelor", în vreme ce alte stele mor de foame. De acord. Senzorialul e un teritoriu mult prea complicat şi dificil, uneori, pentru simţul critic.

Food For Depression spunea...

Rezulta ca hipnoza exercitata de turma depaseste barierele virtualului.

Cristian SÎRB spunea...

Foarte bine aţi punctat/nuanţat amândoi. Mulţumesc.

andibob spunea...

Dependența de icoane și idoli a devenit mai ieftina ca fumatul. Unde or fi excentricii care să creadă în ceva de neînțeles? :)

Cristian SÎRB spunea...

Uite, încă o opinie faină! Glorious day!

Jamilla spunea...

"binecuvantata si redemptorie" ;-) mai degraba binecuvantata si ideatic de falsa... apropo de anumite cucoane ;-)

Cristian SÎRB spunea...

Ioai, sper că ai sesizat ghilimelele sarcastice şi... invizibile. Deci, rămâne cum am scris: "binecuvântată şi redemptorie". :)

Jamilla spunea...

Corect, rectific, binecuvantata si redemptorie ;-)

Teo spunea...

Fain articolul. In fond acum este era Copy+Paste, de ce sa ne miram ca se multiplica ideile si parerile, fara a fi analizate.

Cristian SÎRB spunea...

Multumesc, Teo. Mă bucur că nu a găsit de cuviinţă nici un fan bezmetic, până acum, să înţeleagă eronat că l-aş lua iarăşi în răspăr pe 'marele Leo'.

Pe mine mă râcâie felul cum ascultă unii/unele muzică, cu uterul, cu gameţii, cu secreţiile. Un fel unsuros de a admira şi a saliva la intrarea artistului adulat pe scenă, neaşteptând şi sunetul muzicii.