sâmbătă, 8 august 2009

Ploaia cu lapte

În primele (bine, era deja către secundele) ore ale dimineţii, oameni neaşteptat de odihniţi pe corso. Feţe întinse şi aproape distinse, nici o expresie înăcrită; nimeni nu gonea. Nici măcar automobilele. Dimpotrivă, o voioasă simfonie a picioarelor îşi potrivea cele dintâi acorduri. Picioare lungi, subţiri, picioare lucioase, bronzate, picioare scurte şi nervoase, fese curbate abrupt, neruşinat înfăţişate de semeţele lor posesoare dragului de a privi. La primele ore ale dimineţii. Foşnet de pulpe răcoroase, epilate în draci, cu râvna desţelenirilor din Amazonia, şi unse bine antisoare.

Şi sâni. Sâni regeşti, molcom legănaţi, semisferic iviţi din tăieturile nepioase ale decolteurilor.

La anticariat, făcea de gardă mama feciorului - actualmente plecat, cu cele tinereşti, în vacanţă. Femeie vajnică şi politicoasă, cu accent greoi, de la ţară. Nu ştia cărţi, însă le aranja pe rafturi ca trase la riglă. Ochiul meu maniac şi neîndurător cu aspectul unei biblioteci a remarcat acest amănunt încă de la intrare. Mi-a plăcut asta, chiar dacă Proust zăcea acum tuşind praf, strivit sub un tratat de nefrologie.

Pe un balcon bine forjat şi amarnic ruginit din centru, se apleca o fată care arăta ca însăşi dimineaţa: abia crepeţită, în picioarele goale, cu trupul îmbulzit într-un tricou fără nume, care se lăsa împuns îndărătnic de nişte sâni în plină erupţie. Într-o clipită, mi-am închipuit cum, în altă lume, în altă vreme, şi-ar fi scos o ţâţă din aceea darnică şi ar fi lăsat să cadă câţiva stropi dintr-o ploaie de lapte cu gust iute, de frunze verzi, în gura unui menestrel care i-ar fi cântat din stradă balade jilave la iPod.

7 comentarii:

Anonim spunea...

NU TE SUPĂRA,DAR CE-AI VRUT SĂ SPUI ÎN FRAZA CU PULPELE RĂCOROASE ŞI DESŢELENIRILE AMAZONIENE?DAR ÎN CEA CU''TĂIETURILE NEPIOASE ALE DECOLTEURILOR''?MARQUEZ SAU ANTUNES,CUMVA?

cristians. spunea...

Amândoi! :) Nu am vrut să spun "Marquez sau Antunes", am vrut să spun ce simţeam eu. Dar bun spirit de observaţie, mă flatează. Cei doi îmi sunt foarte dragi! Încă o dată: mai mult decât întrebarea dumitale, mă încântă cât de precis ai remarcat...

Rareș spunea...

Eu ma remarcat norii cărnoşi cu lapte pe care-i mulgem în fantasme, îi strângem în braţe, alunecând odată cu ei pe străzi.

cristians. spunea...

:) iar alţii, mulţi, nu au remarcat nimic.

Anca spunea...

Cred ca trebuie sa ma apuc de citit din urma. N-am remarcat multe. Doar anumite obsesii si perversiuni. E de bine! :)

cristians. spunea...

Mulţumesc, cred...

Scuze, dar "N-am remarcat multe. Doar anumite obsesii si perversiuni" nu prea sună bine... :) Nu ştiu dacă-s chiar mândru de asta.

Anca spunea...

Scuza-ma tu. Mai glumesc eu asa uneori... poate nepotrivit. Te asigur ca la mine "pervers" are doar un sens pozitiv.