Motivele nu pot trece dincolo de nevoia de a rămâne în limitele discreţiei. Prezenţa mea pe acest blog nespus de drag se întrerupe aici, odată cu această intervenţie. Sper ca patroana lui să ia serios în considerare posibilitatea ca textele mele să rămână pe mai departe vizibile eventualilor vizitatori, vechilor prieteni ai scrisului nostru. Nu vreau să organizez o colectă de semnături de susţinere, nici un priveghi. Dacă am putea, am vorbi acum cu toţii, laolaltă, ne-am spune unde am greşit, ce am fi făcut altfel, unde am procedat mai înţelept, dar nu uităm că suntem toţi doar nişte nicknames mai mult sau mai puţin consistente. La o sumară rememorare, regret cel mai abitir felul în care m-am referit la Alex. Leo Şerban prima oară când am făcut-o. Apoi, îmi cer scuze pentru toate derapajele din comentarii, pentru jigniri, insinuări oneroase - nu neg, mă caracterizează, din păcate. Pentru obrăznicii şi impoliteţuri. La bună vedere, pe când lucrurile vor intra în "ordinea lor naturală".
Scoborîtă tristeţe
Mircea IVĂNESCU
ea se va duce la culcare devreme, şi de acum
nu va mai lua, o vreme, masa de seară cu noi
aici, jos - (pustie va fi, fără ea, masa cu fum
îngheţat pe tăblie, a sufrageriei - şi goi
pereţii, arzînd cu o mată luminiscenţă -
fără de umbra ei). aici, în această joasă existenţă,
noi vom cina, încă ţinînd-o minte pe ea,
şi singuri, şi ştiind că ea tremură sus, undeva...
să ne alegem mişcările atunci, şi să spunem
- fără s-o credem - cînd ne mai aruncăm, fără să vrem,
privirile pe fereastră - să spunem că în această înceată
singurătate, se va deschide un cub de timp adormit
cu fiinţe, fără realitate, chircite la un cămin amorţit
şi pîndindu-i, fără credinţă, coborîrea, mereu amînată.
Alte versuri, EDITURA Eminescu, Bucureşti, 1972
ea se va duce la culcare devreme, şi de acum
nu va mai lua, o vreme, masa de seară cu noi
aici, jos - (pustie va fi, fără ea, masa cu fum
îngheţat pe tăblie, a sufrageriei - şi goi
pereţii, arzînd cu o mată luminiscenţă -
fără de umbra ei). aici, în această joasă existenţă,
noi vom cina, încă ţinînd-o minte pe ea,
şi singuri, şi ştiind că ea tremură sus, undeva...
să ne alegem mişcările atunci, şi să spunem
- fără s-o credem - cînd ne mai aruncăm, fără să vrem,
privirile pe fereastră - să spunem că în această înceată
singurătate, se va deschide un cub de timp adormit
cu fiinţe, fără realitate, chircite la un cămin amorţit
şi pîndindu-i, fără credinţă, coborîrea, mereu amînată.
Alte versuri, EDITURA Eminescu, Bucureşti, 1972
11 comentarii:
o decizie socanta, sper sa reveniti!
si multumiri si pt minunatul poem
...totdeauna v-am citit cu atentie, cu interes, cu neliniste adeseori ...regret enorm aceasta decizie, si sper sa va regasesc scrisul, luciditatea lui nervoasa si netematoare, undeva, si curand
(poemul pt mine are o rezonanta stranie si dureroasa)
O decizie care mă aruncă în urmă, departe, în timp. Sunt conştient. Dar pe mine mă sperie tăcerea mai mult decât larma, uneori. Privirea fixă, de Medusa, mai mult decât clipitul din ochi şi ocheadele.
Şi sigur că poemul este frumos. :) Iaca, surâd. Mă cutremură; l-am găsit chiar sâmbătă, într-un antique pitic, cât o cămăruţă. Prin asta chiar încercam să fac un serviciu cărţilor uitate. Cineva a făcut adnotări la fiecare poezie, un soi de analiză pe text. E chiar amuzant. Altădată m-ar fi enervat să găsesc cartea mâzgălită.
Pentru că e-books nu mai au nevoie azi de pub. Se găsesc, pentru ele, destui nătărăi obsedaţi să fie up to date.
imi pare rau.
uite-asa, nu-nteleg de ce va retrageti de pe scena blogica, unul cate unul...
si raman tot felul de zoso...
imi pare rau sa aflu... :)
Încă nu am găsit ce m-ar putea convinge să rămân. Sunt încă aici, citesc aceste reacţii şi îmi pare şi mie rău. Oi fi şi eu învins de "structuri".
E simplu: faptul ca scrii trebuie sa te convinga sa ramii. Nu?
de ieri,de cand v-am citit acest post, preget sa va scriu. de ce? scrisul dvs,cand tiranic si necrutator,cand de o luciditate care iti sfasie ceva in suflet,cand disperat,cand de o stranie delicatete,ma impiedica sa mai pot adauga ceva.mai jos spuneati ca multi n-au inteles nimic. oare?
of,de cate ori v-am iubit,de cate ori v-am urat,de cate ori v-am injurat ca la usa cortului,de cate ori pur si simplu am amutit...
se parea ca nu v-ar pasa de noi,astia care va citim in liniste.si noi ce sa fi facut?am tacut.
regret ca va retrageti,dar pot sa va inteleg.
in liniste sau nu,asteptam de la dvs ceva. nu stim ce. ceva frumos.sau urat.nu stim.dar asteptam.
ps-o sa semnez anonim,stiu ca nu va place,dar trebuie sa acceptati. oricum o fac in numele catorva alti anonimi.va multumim.
Hehe, era, parcă: "un grup de oameni ai muncii", nu? Asta ca să-mi păstrez, aparent, aciditatea. Dar nu mă lasă inima să fiu rău la o aşa frumoasă directeţe!
Aţi scris atât de natural că...Îmi pun mâinile-n cap, sincer. Când o să-mi pun şi poalele în acelaşi cap va fi semn că-s înapoi. Multumesc pentru realele incurajari! Ce să fac dacă-s mimoză?!
:(:(:(
Nu-mi ramane decat sa astept lansarea www.cristiansirb.ro.
Nu pot părăsi literele aşa. Când lucrurile se vor reîntoarce la 'ordinea lor naturală', d-le Antunes, voi fi bucuros să scriu iară. Numa' te miri când şi unde.
Trimiteți un comentariu