Maimuţărirea tinereţii

Cumva, în continuarea articolului de mai jos. Este în plină desfăşurare în media - cum băga de seamă, dintr-un alt unghi, într-un comentariu, şi companioana Hiacint - o intensă şi extinsă reprezentaţie a teener-ismului, o imitaţie a bucuriei de a trăi, comédia nemuririi pusă precar în scenă de anumiţi intelectuali autohtoni (în special optzecişti: ăştia-s cei mai intoleranţi cu ideea că s-a scris excepţional şi înainte de ei), nu neapărat consistenţi, dar celebri şi ceva mai copţi, ca să nu zic în vârstă. Mimarea bovarică - caraghioasă, dacă nu ar fi tristă - a iresponsabilei lipse de maturitate. Nimic din toate acestea nu depăşeşte nivelul gestual. Maimuţăreala demnă de decrepitudinea boită a tragicului mort de la Veneţia al lui Thomas Mann. Frecarea democratică a vârfurilor intelectuale ale coatelor de cele ale fragezilor (dar nu mai puţin încuiaţilor) scribi de pe bloguri. Scalda disperată în sânge virgin în speranţa prelungirii duratei unei prospeţimi deja pierdute. Cooleţea stângace, ce vine ca o haină strâmbă, de împrumut, a limbajului lor. Nimic nu poartă în sine un mai dens şi înecăcios abur de ramolisment cănit decât circul ăsta cu de-a pururea tânăr, niciodată coborât mai jos de epidermă, sau dincolo de vestimentaţie, de limbajul argotizat cu de-a sila. Dincolo de fluturarea asta căznit veseloidă, penibil-infantilă, a unor aripi cu penaj ştirbit, se întrezăreşte neatinsă, în toată splendoarea ei, invidia aceea veninoasă a vârstei a doua faţă de dezinvoltura şi elasticitatea caracteristice anilor 18 - 30.