joi, 4 octombrie 2007

Timp pierdut

A început şcoala universitară. Studenţii sunt rugaţi încă din primele ore să îşi scrie impresiile din vacanţă, compunere liberă. Cei de la litere, folosind litere, cei de la limbi, în limbi străine, cei de la politehnică sunt rugaţi să construiască o instalaţie prin care să-şi exprime feelingul verii tocmai apuse. Emoţiunile se împart între a face prima (bună) impresie profesorilor şi a provoca unele vălurele în inimile tabula rase după iubirile fugare, înghesuite şi intense din liceu. La început, mutriţele par toate interesante, garderobele de ocazie iau ochii, apoi, se vor cerne şi vor lăsa în urmă uimiri.

Firma Microsoft este obligată de legile aberante ale UE să plătească jumătate de miliard de euro daune şi să îşi deschidă know how-ul celor care nu sunt dotaţi suficient încât să îi repete performanţele, deşi ţin morţiş de asta. Cum ar veni, dacă eu am o bicicletă de antrenament acasă, voi fi constrâns să o împart cu vecinul meu, cu care voi concura la întrecerea de sâmbătă. Altfel, pot fi acuzat de monopol şi obstrucţionare. Dacă alerg mai repede ca el şi câştig, după concurs, o lege mă va obliga să-i fac un training gratuit şi vecinului, să-l ajut să "recupereze". Iar dacă se va dovedi că vecinul este un nevolnic (desigur, corectitudinea politică nu-mi permite să-l numesc aşa, de aceea, o să-l numesc cretin şi handicapat), o altă lege aberantă îmi va indica să am bunul simţ să pierd, să sosesc, adică, pe locul al 2-lea. Nu mai contează pentru creierele socialist-utopice europene că Microsoft a investit miliarde în cercetarea din Silicon Valley, a ales oamenii excepţionali din IT şi succesul mondial al acestei companii este rezultatul efortului lor intelectual. Trebuie împărtăşit totul. Trebuie dat acces la toate serverele lor în numele interoperabilităţii. Omul şi softul, democratizarea cyberneticii. Tăvălugirea competiţiei. Egalitate, libertate, prostietate.

Gândul şi-a schimbat înfăţişarea. Cică au "modernizat" aspectul paginilor. Nu găsesc. În tiparniţele româneşti, te şi temi să scoţi un ziar color. De regulă, culorile apar pe foaie puţin mai încolo, la câţiva milimetri de contururi, sunt fie prea pale, fie prea ţipătoare, precum la televizoarele Telecolor de pe vremea salamului cu soia. Roşul (ales, probabil, din raţiuni de marketing) este obositor, repetat mereu, pe fiecare pagină. Subtitlurile, scrise cu majuscule şi înghesuite în paragraful următor, sunt agresive aiurea, tendinţa primă a cititorului experimentat fiind aceea de a le evita, ca pe nişte zgomote de fond insistente. Fonturile alese sunt puţin cam "jucăuşe" pentru un ziar care se ţine "conservator". Arată a revistă de sfaturi practice pentru gospodine sau ca una pentru copii. În această privinţă, "garamondul" Cotidianului chiar dă stil, deşi, să nu uităm, Cotidianul este redactat excesiv de "tinereşte", până la neglijenţă (vezi articolul stângist-ecologist-vegetarianist-imbecil despre poluarea efectuată de vaci şi necesitatea renunţării globale la consumul de carne!, eh, da, apărut mai pe scurt şi-n Gândul). Înainte, cât era alb-negru, mesajul de sobrietate era mai bine susţinut. Articolele trăiau în bună vecinătate unele cu altele pe hârtie, nu îţi zbierau isteric ca acum, înciudate, complexate că le-ai putea sări. Un mic The Times local. Dar mic-mic.

Iarăşi, nu dă bine idioţenia cu scoaterea unui fascicol în afara trunchiului principal - Gândul şi Viaţa, paginile 17-32. Nu ştiu care e rostul acestei manevre şi de ce se mai practică ea în România - fascicolul, secţiunea separată. Înţeleg, dacă era un supliment literar sau cinema, sau cu alte teme. Gândul şi Viaţa nici nu seamănă cu restul cotidianului. Te poţi lipsi de el. Partea aceea chiar seamănă cu o broşură de la ceva Teleshopping. Impresia cu care rămâi după lectură (mai mult scanare) nu e izvorâtă din conţinutul textelor, ci din culoarea aceea de proastă calitate care se prelinge pe pagini.

Penibilă e şi pagina de comentarii, bună ca idee, dar penibilă ca semnături, mereu aceleaşi. E aiurea ca acolo să semneze aceiaşi redactori care mai au şi articole de interior. Dacă editorialiştii vor primi doar atribuţia asta, de "columnişti", e în regulă. Ne obişnuim. Totuşi, nişte outsideri ar sta bine, pe rând, într-un colţ, măcar 2 500 de caractere pe apariţie.

În rest, ce să spun, ultima "redută" a conservatorismului autohton, atâta cât era, a cedat şi dânsa. Ne-am înroşit, de pe-acuma, toată presa. E o înghesuială pe culoarea asta şi pe "derivatele" ei, ceva de speriat. Coca Cola, Moş Crăciun şi McDonalds ar fi trebuit să pună copyright.

Mă rog, nu ştiu cum în Le Monde poate apărea o ştire de maxim interes cu fonturi de numai 22, să zicem. Oare mondiştii nu se tem că pierd cititori dacă nu înroşesc frontispiciul şi dacă nu măresc fotografiile până la dimensiuni tabloideşti (sau publicându-le cu precădere pe acelea în care protagoniştii se strâmbă grotesc, vezi Gândul din 03,10,2007, foto Isărescu)? Cu toate că nu le e ruşine a se arăta de stânga. Mai nou, contrar bunei tradiţii locale don't innovate, imitate, România nu se mai inspiră din formatele şi conţinuturile de tradiţie occidentale. Ci - Doamne, fereşte-ne de "creatori"! - a început să "creeze".

Şi acum, breaking news. S-a dat startul la cheta pentru catedrala mânuirii neamului. Sau a mântuielii? Guvernul, cum necum, scoate din mânecă frumoasa sumă de 30 mil. lei noi şi o pune la viitoarea temelie a deşănţatului proiect. Vezi bine, bani se găsesc, la rigoare. Sunt, însă, uitate de la finanţare splendidele şi deterioratele centre istorice ale burgurilor Transilvaniei (şi pe unde s-au mai păstrat). La o parte cu autostrăzile. Folosindu-se de ele, pot intra în patrie "elemente duşmănoase" şi corupăciunea Vestului. Să ne izolăm, aşadar, investind în catedrala-matcă. Să o facem cât ţara şi mai mult decât atât. Nu pricep nesimţirea guvernului - sau pretind că nu -, care alocă bani unei instituţii separată administrativ şi politiceşte de stat. Banii din impozitele noastre. Al meu, al prietenului meu maghiar (catolic sau luteran), al tău (liber cugetător). În schimb, când e vorba de deconspirat dosare de colaborator al Securităţii, preoţimea nu mai face coadă, atunci nu se mai supune legilor "lumeşti".

Publicitate.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Iar scrii de lucruri fără să te documentezi prea bine(legat de Microsoft), se vede ca eşti bun de ziarist. Dacă doreşte cineva pot să de taliez subiectul.

Când bem o bere? Sănătace!

/stanca

cristians. spunea...

Păi era bine să detaliezi deja, dacă tot ai postat. Murim de curiozitate. Am auzit ştirea, m-am interesat de detalii. Am scris.
Ca principiu, mă deranjează enorm să ceri cuiva să împartă cu toată lumea, gratuit, secretele succesului său.
În rest, ce se ascunde sub Microsoft...E, într-adevăr, treabă de ITst. Nu mă bag.

cristians. spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Anonim spunea...

Did you know that USA and Europe blocked Wikileaks? What do you think about it?
Thank for all