Cu capul în cuptor

vara, vara, vara voia să slobozească o ţâră de ploaie peste noi şi popa tocmai acum şi-a regăsit pofta de a-l pune pe paracliser (crâsnic) să tragă clopotele bisericii, împrăştiind norii de vecernie, stai alinat aci pe laviţă şi povesteşte-mi depănat firul vieţii tale, am învăţat că păduchii găinilor vor suferi pagube colaterale considerabile, dacă îi vâr în foc odată cu lemnele, pe care îşi petrec mai toată viaţa (adică aproape 2 săptămâni!), vor arde scurt, păduchii, cu pocnete subţiri, nici nu vei şti care sunt ei icnind şi care pocnetele lemnelor, povesteşte-mi, zi-i mai departe, bă, astea două vor să ne agaţe, iară eu răspund forţat: de grinda localului, cu un ton de glumă amară, gust de bere ce nu mai trece, fiindcă alea, o să râzi, pretenaş, dar vreau să te întreb o prostie, alea auzeau, eşti cumva căsătorită?, ai de grijă că ele ne aud, îi urlam eu cu desăvârşire amuţit, tranchilizat de băuturi, implorându-l, dar numai cu ochii, neconvingător, din lipsă de tact, din comoditate

 

după ce vâri lemnele în foc îţi tot vine să-ţi scuturi hainele, animăluţele minuscule, mişcoii, te străbat cu mii de picioruşe în sus şi în jos, cu o beţie a indiscreţiei de nepus în cuvinte, unde-s penele, unde-i pielea de găină?, unde-s ceilalţi fârtaţi, ard în foc, cu lemnele, pocnind scurt, cât ai zice viaţă

sfâşii iarba grasă a lui august cu amândouă mâinile, arămii, cu unghii albe, palme albe, fiindcă-i august şi nu se cuvenea să fie iarba atât de grasă în luna asta, o smulg că-mi place, nu să o rup, îmi place să te simt vălurindu-mi-te greu pe spate şi o să strig, chiar dacă va fi să mă audă cineva, gândea fata aceea cu pielea cu gust de pâine de secară pe care încercam să o ascund la loc în pământ, de unde se şi iţise, crâsnicule, spânzură-te de clopote cu palmele ei văruite sau arămii?, cu fierbinţeala veselă şi, deh, vinovată

a celui care pricepe bucuros că a supravieţuit încă unui mort din sat, dar împrăştie, crâsnicule, norii ăştia ce-mi strică toate socotelile de vecernie, mâine e duminică, şi vara ar fi avut poftă să ne plouă, preotul ba, m-am şi speriat când am auzit cerul mârâind înfundat ca un câine neprietenos şi orb, huruie, găinile tăcură toate, întrerupându-şi cursul ouălor, cărţile-s una peste alta, necitite, la căpătâiul meu, în aşteptare, funcţia orgasmului face pământul să se învârtească în jurul propriei axe şi toate cele lumeşti se rotesc în jurul ei, bărbaţii-s bărbaţi, femeile-s femei, satisfacţia lor solitară păleşte şi pierde teren înaintea orgasmului coital, dar lectura cărţii pomenite îmi trezeşte în minte zvâcniri de memorie despre momente pe care nu le-am trăit nicicând, despre plăceri care nu-mi aparţin, cu trăsăturile mele prea accentuate, prea supte, de om al fantasmei - acest congelator de randament social şi sexual,

din contră, eu dovedeam un randament parcă alimentat de izvoare telurice! iar astea două vor să ne agaţe, cu mustăţile poţi capta intenţii din cele mai năstruşnice, ştiam că vrei să intri în vorbă cu mine, dar dacă nu mă fericeşte relaţia trupească pe care o am cu tine îl las pe altul să mi-o înfigă (fata cu piele de secară, iscodindu-mă leneş cât mai am de gând să o cutreier) cât de lăuntric îi permite dimensiunea cu care l-a înzestrat natura ce ne ocroteşte pe noi, iar pe tine te acuz eliberator de toate păcatele mele, de aceea, poate, se povesteşte că nici măcar copiii nu sunt lipsiţi de păcat, de mici le trec sau le zăbovesc prin mintea aia vâscoasă tot felul de obsesiuni nepotrivite referitoare la cei apropiaţi, asistând la groasa vânzoleală nocturnă a adulţilor, îşi închipuie că sexul e o corvoadă infectă, violentă uneori, şi atunci vor să-şi omoare şi să-şi înlocuiască tatăl, mai târziu îi va dezgusta această străină intenţie, dar vor practica o onanie acerbă, ambiţioasă, (re)compensatorie, cu instrumente din cele mai insolite, nu

asta nu-i îngreţoşează, ci doar acuplarea normală: murdară, contagioasă, pângăritoare, menarepigs, nu mă atinge!, sărută-mă când şi unde vreau şi îţi spun eu, nu aşa, of, of, lasă-mă,

cred că alea chiar vor să ne agaţe, de grindă, de candelabru?, astea două, mă, unde te uiţi, sunt doar logodită, dar mâine, la prima oră, dacă vrei, ne întâlnim, ca să-ţi rezist

numai nebunele şi prostituatele pot părea dintru început atât de prisoselnice lor înşile, numai ele au privirea aceea (detector de proximitate), de columbi, de magellani mari descoperitori de tărâmuri lubrice şi erecte, ele aruncă uitături de o nesimţire care pe loc te despoaie, te iau de toartă şi te împrietenesc, ochii aceia surâzători şi cinici, şi îndrăzneţi, care ar putea să îţi provoace prin puterea lor o mică urinare preejaculatorie de intimă încântare şi uluială, numai nebunele şi prostituatele, cele care nu mai au în cârcă povara reputaţiei, pierzându-şi-o de mult, rătăcindu-şi exerciţiul ipocriziei, sunt libere şi te ştiu face şi pe tine liber

în mijlocul flăcărilor, te puteai pişa pe ele, dar vâltoarea lor era prea mare pentru a le stinge aşa, ardeau cu poftă paiele, ca nişte prefăcute fecioare jucându-se în aşteptarea flăcăului ideal şi încă nenăscut, cocenii de porumb, tuleii inflamaţi, se aprinsese grajdul copilăriei mele şi eu dormeam atât de slobod, dezrobit de prostituatele mele născocite, cel mai bun somn din după-amiezele mele zbuciumate, nu mai auzeam vâjâitul obişnuit din urechi, înşelam vâltoarea, orbeam focul cu multă apă, de unde atâta apă?

tu îmi apăruseşi ca un soare mocnit, astâmpărat, proaspătă, cam îmbălsămată, cu o faţă destinsă, luminată egal, aveai o poşetă pe umăr, o domnişoară veselă, ai venit la mine, în chip de astru stins, mă aştept să apari, neverosimilă, în uşa pliantă a camerei de vară, pusă pe şotii, ca să-mi faci o agreabilă farsă care avea să mă ucidă, dar nu pe loc

încremenesc, lipsit de politeţe, cu telefonul la ureche, te doare urechea, mă întreabă brutal ungurul acela uriaş cu nume de kur mădărit, te bag în mă-ta,  kurunczi, gândesc, dar nu-i zic, da, mă doare, să vii mâine, îţi arăt inelul de logodnă, aur, gingaşă lucrare, ungur cu nume de kur, frivolina setoasă de lume bună a stat şi cu ei la masă mai în iarnă, iar ei au avut numai păreri bune despre mine, îi cunosc, îi cunosc, nu urla aşa că te aud, mă, pe el cum îl cheamă, totaşa, dar lasă, nu are importanţă, bănuiam eu că ai multe de ascuns, sunt ani şi veri în care se adunau foarte multe de ascuns, 

                           

mereu neînsoţită, cu aceeaşi privire zeflemitoare, inteligentă, dar era o proastă şi o neinstruită, taicule, nu mă dezamăgi într-atât, măcar cuvintele măsoară-ţi-le, nu fi atât de disponibilă, jos de pe tavă, şi, îndeosebi, nu mă atinge, azi nu avem orgasm, nu ţinem, căutaţi în altă parte, noi nu am mai primit, nu e cerere pe măsura ofertei, poate luna viitoare, dacă ne depăşim inhibiţiile şi culpabilitatea paranoică a cruntei şi neobositei masturbări, degetele femeii nu-s spurcate, ci doar corpul bărbatului, menarepigs, care se deprinde cu o potenţă îndoielnică, cum? cum?, izbindu-se de repetatele refuzuri casnice, el însuşi, dacă-l supui atâtor probe, dacă-l tratezi cu atâta îndoială şi desconsiderare, cu scârbă, mai încet că vor să ne agaţe, eu nu-s taică-tu, eu sunt eu, însă ea: nu mă atinge, acolo, acolo e doar domeniul meu, latifundia mea, ţarina şi săliştea mea,

eritrofobia

mama, aşteptându-l îmbrăcată în bucătărie pe tata, m-a învăţat, corpul unui bărbat efeminat e de o spurcăciune de nedescris, fata mea, degetele mele-s minunate în neosteneala lor, nu-s prihănite cu scârnăvie, le pot pironi până-n prăsele în mine, şi, uite, nu mi se întâmplă nimic, îmi place, urlu, nu mă doare, i-am urmărit pe ai mei atunci, prin crăpătura uşii, se foiau, gâfâiau, transpirau, mama trebuia să-i facă pe plac, altfel iar aveam scandal, mi-a mărturisit chiar ea abia şoptind, de nici nu mai sunt sigur dacă am auzit-o rostind aceste cuvinte sau doar au rodit în închipuirea mea, 

…mi-a plăcut să mă apuc de treabă dimpreună cu ei, bineînţeles, cu urechea ciulită la cel mic zgomot, gata să mă opresc, cu inima-mi bătând anapoda, roşind aşa cum roşesc acum, cum mă apucă acum pe stradă şi nu mă dumiresc sau nu vreau să mă dumiresc de ce, când oamenii întâlniţi se preschimbă în imaginaţia mea în agresori tandri, şi eu mă trezesc luptând fără tragere de inimă împotriva acestui asalt dorit, eritrofobia mea trădătoare, mă-nroşesc, scâncind sub puternica impresie că port un penis în loc de cap, să nu mă suprindă cănusfatăcuminte, dar mâinile mi-s adâncite amândouă între picioare, şi eatâtdebine, e interzis, ştiu, dar e bine, corpul bărbatului pute, el e grosolan cu mama, o bruschează ca să o aibă sub el, trebuie să fie mereu deasupra, tu nu ai voie să fii brutal cu mine, ştii că pot să mă încredinţez şi de una singură că nu voi rămâne niciodată satisfăcută cu tine, eşti prea feminin, eşti prea delicat, nu acolo, nu mă atinge, ai răbdare

cu tine nu mă mai înroşesc, roşesc doar când sunt înconjurată de oameni cât de cât străini, Die Angst vor dem Erröten ist auch Eritrofobie oder Ereutofobie genannt. Im Angelsächsischem Sprachgebrauch spricht man von facial blushing. PROZAC erlaubt eine positive und optimistische Vision der Dinge zu erhalten und unterbricht somit den „circulus vitiosus“ von Angst und Depression, frica de a deveni stacojiu te face să roşeşti şi mai mult, şi, la naiba cu sfârcurile astea poznaşe, ţâşnind ca nişte cuie pepeliene, ca şi când toţi acei oameni cât de cât străini ar arde să mi-o pună, îmi vine să mă ascund şi să simt în braţele lor vânjoase ceea ce cu tine nu am reuşit, tu eşti ca taică-meu, tu eşti taică-meu, doar că nu atât de nărăvaş, cu tine nu mi-e îngăduit să încerc senzaţii, ochi rulaţi cu pupilele înspre creier, e dureros, vina doare, deci: împăcată anestezie vaginală, conform firii sale masculine, mi-a mărturisit-o Wilhelm Reich, ea îşi alesese ca soţ un bărbat cu trăsături feminine, pe care-l domina şi putea, ca urmare a caracterului său compulsiv, să-l chinuie. O irita îndeosebi faptul că el permitea aceasta, ceea ce o îndemna să-l chinuiască şi mai mult.