duminică, 7 octombrie 2007

Demnitatea rasismului

Ceva îmi spune că şi rasismul s-ar cuveni să aibă demnitatea lui. Adicătelea, să nu-i fie îngăduit chiar oricui să îmbrăţişeze acest comportament ostil, străvechi, făţiş sau mocnind, această îndoială faţă de Celălalt, la orice contact mai aspru cu membrii unei naţii străine, îndepărtate.

Sigur că mă refer la ultimele evenimente criminogene, cu implicare românească, soldate cu ieşiri stranii, dar grăitoare, din partea primarului Romei. „Situaţia ordinii publice din Roma s-a înrăutăţit în ultimele luni în această zonă, mai ales după sosirea în masă a românilor (remarcaţi generalizarea grosolană, n.m.). România să-şi asume responsabilitatea, altfel problema va fi discutată la nivel european" - clamează tribunul Walter Veltroni (altfel, un evreu de viţă veche, dar se pare că discursurile naziste fascinează fără graniţe).

Nu e greu de sesizat. Ura de rasă se zămisleşte, în numeroase rânduri, din teama ce are ca obiect bănuitele sau doveditele însuşiri superioare ale Celuilalt. Dar şi din absolut naturala frică a localnicului faţă în faţă cu rezistenţa la reglementare, cu incapacitatea de inserţie socială a Celuilalt.

Ştiu şi eu...Dacă ar fi adunate iarăşi neamurile, ca la facerea lumii (cum spune legenda), şi ar fi împărţite brevetele de rasism, funcţie de "merite" şi trăsături naţionale, iar eu aş fi unul dintre executorii judecătoreşti, aş trece cu un larg zâmbet pe buze peste "dreptul de a fi rasişti" al italienilor. Mă întreb, ei ştiu cu aşa mare claritate ce rasă sunt? Tocmai ei, un ghiveci neguvernabil de neamuri, triburi şi seminţii! Au cu ce să fie mândri - dacă e să "cântărim" biologic şi istoric şi dacă am ajuns din nou aici - evreii, germanicii, britanicii, japonezii, ca să respectăm străbunele clişee. Din nefericire pentru ei, italienii sunt astăzi opusul genetic şi civilizaţional al vechilor romani.

Economic vorbind, italienii au doar de câştigat de pe urma veneticilor. Jumătate de ţară e în faliment, sudul nu a făcut parte decât de jure (şi nici atât!) din marea Italie, de când e el sud. Acolo guvernează legile tribale. După câteva zeci de ani de pompat fonduri europene, Italia este încă pe buza prăpastiei. Se pune problema renunţării (!) la moneda unică europeană, din cauza slabelor performanţe economice şi a inflaţiei. După moda occidentală, italianul get-beget refuză slujbele "ruşinoase". Probabil că, la ei, "ruşinos" este tot ce se situează sub 1500 de euro retribuţie. Ţara le-o construiesc şi curăţă, în prezent, românii şi maghrebienii. Pe când amatorii peninsulari de batracieni (teleenciclopedia: broaştele au apărut în Triasic) par a fi mai degrabă preocupaţi de grosimea ramelor ochelarilor de soare şi de numărul firelor de păr grizonate.

Ţin minte valul de indignare şi proteste frustrate iscat de apariţia în presa italiană a ştirii că românii stabiliţi în peninsulă sunt în majoritate proprietarii locuinţelor în care stau. Timp în care, cei mai mulţi localnici "de rasă" trăiesc o viaţă întreagă în chirie. Din ştiri şi din costatări pe viu de acest gen s-a născut şi antisemitismul german. Evreii ocupau jumătate din slujbele de medici, avocaţi, erau printre cei mai reputaţi oameni de ştiinţă, psihanalişti, excepţionali jurnalişti, prolifici proprietari de publicaţii, industriaşi. Şi nu mulţumită unei mafii, a unei "conspiraţii iudeo-masonice", ci pur şi simplu pentru că se dovedeau a fi mult mai dotaţi genetic şi mai ambiţioşi în anumite privinţe decât băştinaşii. Şi aceasta, în condiţiile în care asuprirea şi umilirea lor nu au slăbit nici o clipă.

Italia uită că ea însăşi a fost o uriaşă sursă de imigraţie (cunoaşteţi: mai mulţi italieni la New York decât la Roma). Iar comportamentul italienilor acolo unde s-au restabilit a fost izbitor de similar celui de astăzi al majorităţii islamicilor - ghetoizare, păstrarea tradiţiilor semi-primitive, famiglia patriarhală, infracţionalitatea, mizeria şi nemunca. A trecut de mii de ani vremea de glorie a Imperiului roman şi sunt câteva sute de la Renaşterea italiană, timpuri în care, din "cizmă" se exportau cultură, înaltă civilizaţie şi norme drept în lumea barbară.

Nu insinuez retorsiune, nu invit la resuscitarea xenofobiei neaoşe. Dar parcă la entuziasmul deşănţat al românilor, când e vorba de a primi "investitorii"-spaghetti, rupţi în fund şi suiţi într-un biet Fiat Punto, aceştia din urmă ar trebui să răspundă cu mai puţină infatuare. Citind asemenea informaţii despre ieşiri la rampă, aflate în pragul rasismului, din partea unui primar, el însuşi membru al unei minorităţi veşnic prigonite, parcă devin mai atent şi mai iritat la fularele ample ale acestor pierde-vară, bronzaţi natural, trecând în grupuri gălăgioase pe corso-ul arădean şi vorbind o italiană pocită, de la ţară, cu şi în loc de ci, cam tot aşa cum pocesc cu mândrie spaniola curată regionaliştii şi separatiştii idioţi din Peninsula Iberică.

Mda, cam nepotrivită înverşunarea asta într-o zi însorită şi prietenoasă de duminică.

8 comentarii:

Ilie Catrinoiu spunea...

Bine spus, bine spus. Multe tari din occidentul european sunt in prag de faliment. scartaie serios economia. Asa se intampla cand capitalismul e prost inteles. Cand capitalismul e inteles ca lacomie, hedonism, confort, lipsa de cumpatare, cand nu mai exista nici o etica si totul se bazeaza numai pe consum si productie.

Progresistii cam uita de etica capitalismului ignorand spiritul conservator care l-a plasmuit.

Cristian Sîrb spunea...

Spun şi eu ce se vede...şi ce se înţelege din ceea ce se vede.

Etica protestului şi cea protestantă au făcut pui monstruoşi. Efectele lor - relativismul şi aplecare vinovată şi nesinceră către celălaltul de departe, către extracontinental, cu dublul ei: ura de sine.

Radu Iliescu spunea...

am scris un comentariu la acest post in urma cu cateva zile. vad ca nu a aparut.

pai bine, monsher, astea-s man'ere?

Hiacint spunea...

Eu aprob comentariile si de o vreme sunt numai offline, deci manierele ale mele sunt :)

Radu Iliescu spunea...

Pai, cel putin in cazul meu, tu stergi comentariile, nu le aprobi. Nu, nu sunt frustrat. Doar dezamagit.

Da' lasa, am sa revin cu laude si plecaciuni. Astea sigur nu se sterg.

Cristian Sîrb spunea...

Păi, să vedem comentariul, monşer. La subiect. Nu de alta, dar să nu credem până la urmă că avem mereu dreptate, monşer.

Cristian Sîrb spunea...

Ah, erau, deci, critici? Trebuia să-mi explic frustrarea abia reţinută.
Când lauzi sau aprobi, într-adevăr, parcă nu ţii atât de mult să-ţi apară online producţia. Ştiu din proprie experienţă.

Cristian Sîrb spunea...

Dilema Veche, nr 191, excelent S. Voinescu, suprema ironie!:

...pentru că, se ştie, sufletul intelectualului vestic este atît de sensibil la descoperirea asemănărilor dintre el şi un „celălalt“ venit din altă cultură. Nimic nu îl emoţionează mai mult pe occidentalul bine educat decît să descopere cît de mult seamănă cu cineva din altă parte a lumii. Este consecinţa firească a sentimentului de culpă pe care instrucţia umanistă îl produce asupra omului de rasă caucaziană provenit din interiorul spaţiului creştin. Tot ceea ce, vreme de secole, a constituit depozitul de motive de preeminenţă a Europei în faţa lumii non-europene (şi admit că, în parte, acest depozit conţinea idioţenii) s-a convertit, de o sută de ani încoace, într-o povară morală care menţine vie o vinovăţie istorică. Aşadar, este o datorie morală pentru intelectualul european să convingă şi să se lase convins că diferenţele nu există sau că, dacă există, nu sînt bariere.