Am tot încercat să-mi imaginez cum se ţinea de piciorul meu puricele care m-a servit la masă noaptea trecută, scăpându-mi cu destoinicie degetelor, scărpinând nervos prin somn pe unde apucau, se ţinea pesemne cu labele, se încleştase în pielea mea cu fălcile-i nesăţioase sau poate alerga pur şi simplu dintr-o parte într-alta, ascunzându-se după fluierul piciorului, în spatele călcâiului lui Achile sau dincolo de digul înălţat de vreo venă mai proeminentă, nu ştiu, cert este că aproape mă trăsese din pat jos, reuşise să mă aproapetrezească şi să-mi provoace un vis chinuit în care se făcea că mă chemaseră iarăşi în armată şi n-aveam hârtie igienică, asta era, deci, problema, hârtia igienică, nu-mi venea să cred că va trebui să bat din nou pas de defilare, la care, oricum, mă pricepeam, să încerc să mă caţăr ca un dobitoc pe o ţeavă ce se tot legăna cu mine, suportându-mi în mâini mai toată greutatea corpului, în vis zăceam ca paralizat de teamă pe o punte care se mişca tot timpul, păcătosul tangaj, jos era plin de oameni gata de îmbarcare, aşteptam ca puntea aceea să se umple, crezând că astfel va înceta să se legene, aveam un alt tip de uniformă, o „ţinută” mai puţin umilitoare, toaletele fuseseră dărâmate, de altfel, de multe ori mi se întâmplă să visez toalete mizerabile, cu băltoace de urină infectă pe jos, eu - oglindit strâmb în ochiurile acelea gălbui, căutând o picătură de intimitate ca de obicei şi negăsind-o,
ghicind cucernica-mi somnolenţă, puricele mi-a scăpat, dar l-am văzut sărind în gol, nici măcar nu se grăbise, sătul, fericit, îmbujorat în obraji, îşi luase sacul de dormit retrăgându-se în oarece colţişor al camerei să se odihnească, am ațipit și eu la loc cu greu, după ivirea zorilor, după ce am înjurat cocoşii care cântau în cor armonic şi sacadat, sau în canon, cam ca la operă, cu voci insuportabile de soprane grase, părăsite de tenorii lor rataţi, până la urmă voi fi nevoit să învăţ a dormi fără haine, fără aşternuturi, voi renunţa la covoraşul de dinaintea patului şi la cuvertură, dar puricii pot locui oriunde, mă vor urma, garantez, în orice parte a casei, m-au ochit, m-au prins, au dat de mine şi cred că mă ghicesc când sunt nervos, sângele acela le place lor cel mai mult: năvalnic, pulsând cu rapiditate, sângele febril, se înamorează de mine, urmându-mă ca vrăjiţi, jinduind cu încăpățânare la gustul meu, precum acele fete care nu pricep niciodată că unele fapte nu au nici o semnificaţie, nu înseamnă nimic, rămânând nişte fapte, dictate de o stare de spirit trecătoare, de o anumită cadenţă a luminii puţine din club, de zăpuşeală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu